În cadrul şedinţei ordinare de ieri, consilierii judeţeni au decis să acorde un premiu în valoare de 3.000 lei elevului Andrei Bud din Negreşti Oaş. În ultimii doi ani, elevul negreştean a participat la două olimpiade internaţionale de matematică, obţinând o dată medalia de bronz, iar apoi pe cea de argint. Pe lângă aceste rezultate, Andrei Bud a mai obţinut numeroase alte premii la concursuri naţionale şi internaţionale, cum ar fi medalia de aur la Balcaniada de Matematică. Preşedintele Adrian Ştef şi vicepreşedintele Mircea Govor l-au felicitat pe tânărul negreştean pentru rezultatele sale impresionante, i-au urat mult succes în continuare şi i-au înmânat premiul de 3.000 lei.
După ce şi-a prezentat rezultatele obţinute la prestigioasele concursuri de matematică, elevul Andrei Bud a lăudat performanţele învăţământului românesc, dovadă a acestor performanţe stând numărul mare de cadre universitare de origine română din universităţile europene. De asemenea, elevul Andrei Bud şi-a prezentat iniţiativa sa de promovare a tinerilor cu succese la învăţătură, adăugând că presa centrală ar trebui să acorde mai multă atenţie acestor tineri talentaţi în defavoarea crimelor şi altor infracţiuni, care umplu paginile ziarelor şi grupajele de ştiri.
Tot în şedinţa de ieri, consilierii judeţeni au aprobat închirierea prin licitaţie a unor spaţii din clădirile Spitalului Judeţean în vederea amplasării unor automate de distribuţie a băuturilor nealcoolice şi a unor produse alimentare, acordarea mai multor licenţe pentru transportul muncitorilor şi al elevilor, au modificat statele de funcţii ale aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean şi al Serviciului Public de Administrare a Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor din judeţul Satu Mare. De asemenea, consilierii judeţeni au aprobat încheierea acordului de adjudecare a disputelor în vederea derulării procedurilor referitoare la revendicările antreprenorului privind execuţia lucrărilor la obiectivul de investiţii “Managementul regional al deşeurilor urbane şi ecologizarea rampelor de deşeuri din judeţul Satu Mare”.
La capitolul Diverse, preşedintele Adrian Ştef a anunţat că Ambulatoriul de pe strada Gheorghe Lazăr va fi dat în folosinţă undeva prin luna octombrie. Din chiriile pentru spaţiul ocupat de computerul tomograf al firmei Hiperdia şi pentru spaţiul ocupat de farmacie, Consiliul Judeţean va încasa lunar 8.000 de euro, bani care vor fi folosiţi pentru întreţinerea imobilului.
Szasz Lorand