More

    Oraşul populat numai de femei: Burlacii sunt invitaţi de locuitoare în acel loc pentru a-şi găsi o soţie

    6

    Există un oraş populat în întregime de către femei. Acestea au lansat un apel către burlaci să vină în acel loc pentru a-şi găsi o soţie.

    Mai mult de 600 de femei trăiesc în oraşul Noiva do Cordeiro, aflat în sud-estul Braziliei. Ceea ce face un loc şi mai atractiv pentru burlaci este faptul că cele mai multe locuitoare au între 20 şi 35 de ani, potrivit dailymail.co.uk.

    Pretendenţii trebuie să se supună însă rigorilor femeilor, care conduc respectivul oraş.

    Unele dintre locuitoarele oraşului brazilian sunt căsătorite, dar soţii lor şi fiii care au peste 18 ani sunt obligaţi să lucreze în afara oraşului, neavând dreptul să se întoarcă acasă decât în weekend.

    Femeile se ocupă de tot ceea ce ţine de oraş şi susţin că este mult mai bine aşa. Ele poartă răspunderea legată de orice activitate, de la agricultură la organizarea oraşului.

    “Sunt multe lucruri pe care femeile le fac mai bine decât bărbaţii. Oraşul nostru este mai frumos, mai organizat şi mult mai armonios astfel”, a declarat Rosalee Fernandes (49 de ani). “Atunci când apar dispute sau probleme le rezolvăm în stilul femeilor, încercăm să ajungem la un consens pentru a evita conflictul. Noi împărţim totul, chiar şi pământul pe care îl lucrăm. Nimeni nu concurează cu nimeni aici. Suntem toate pentru una şi una pentru toate. Fiecare a contribuit pentru a cumpăra un ecran TV uriaş la care să ne uităm împreună la telenovele”, a mai precizat ea.

    Problema principală pe care o au rezidentele este că e aproape imposibil să îşi găsească un soţ în apropiere. “Aici, singurii bărbaţi pe care noi, fetele singure, îi întâlnim sunt fie însuraţi, fie sunt rude cu noi; fiecare e verişor. Nu am mai sărutat un bărbat de foarte multă vreme”, a mărturisit Nelma Fernandes (23 de ani). “Toate visăm să ne îndrăgostim şi să ne căsătorim, dar ne place să locuim aici şi nu vrem să fim nevoite să părăsim oraşul pentru a găsi un soţ”, a mai spus ea.

    Tinerele singure au făcut un apel către bărbaţii interesaţi să vină să îşi găsească o soţie în Noiva do Cordeiro. “Dar trebuie să fie de acord să facă ceea ce spunem noi şi să trăiască după regulile noastre”, a menţionat Nelma Fernandes.

    Noiva do Cordeiro, aflat lângă Belo Vale (în statul Minas Gerais), a fost fondat de către Maria Senhorinha de Lima, care a fost silită să plece din oraşul în care locuia, fiind catalogată drept adulteră pentru că şi-a părăsit soţul cu care fusese forţată să se mărite.

    Biserica Catolică a excomunicat-o pe ea şi următoarele cinci generaţii ale sale atunci când ea a ales să-şi continue viaţa alături de un alt bărbat.

    Ea şi alte femei care au ales să trăiască împreună cu cei doi erau catalogate drept femei uşoare sau prostituate, ceea ce le-a făcut să se izoleze de restul lumii.

    În 1940, un pastor evanghelic, Anisio Pereira, s-a căsătorit cu o fată de 16 ani şi a fondat o biserică pentru comunitate.

    El le-a impus femeilor reguli foarte stricte, interzicându-le să consume alcool, să asculte muzică, să îşi taie părul sau să folosească orice tip de anticoncepţionale.

    Atunci când Anisio a murit în 1995, femeile au decis să nu mai lase niciun bărbat să le dicteze cum să trăiască. Şi unul dintre primele lucruri pe care locuitoarele din Noiva do Cordeiro le-au făcut a fost să demoleze biserica fondată de Anisio.

    “Îl avem pe Dumnezeu în inimile noastre, dar nu credem că trebuie să mergem la biserică, să ne mărităm în faţa unui preot sau să ne botezăm copiii. Acestea sunt reguli făcute de bărbaţi”, a susţinut Rosalee Fernandes.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE