Primarii, şefii de Consilii Judeţene şi consilierii vor avea termen 10 zile pentru a-şi alege partidul

ponta

Primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii declaraţi supleanţi vor avea la dispoziţie zece zile pentru a-şi exprima în scris opţiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără a risca să-şi piardă funcţia.

“Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, isi pot exprima în scris opţiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor”, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Primul alineat la care se referă derogarea prevede: “calitatea de consilier local sau de consilier judetean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului” prin “pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales”. Conform celui de-al doilea alineat, “calitatea de primar încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului” ca urmare a pierderii, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales”.

Primarii şi preşedinţii de CJ depun declaraţia la: partidul politic sau la organizaţia minorităţii naţionale, după caz, din care optează să facă parte; autoritatea deliberativă a unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale pentru care a candidat, prin intermediul secretarului unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale respective. Conilierii locali, judeţeni şi supleanţii îşi vor anunţa opţiunea politică la: partidul politic sau la organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale, după caz, din care optează să facă parte; autoritatea deliberativă pentru care a candidat, prin intermediul secretarului unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale respective.

Conform proiectului, cei care nu vor depune această declaraţie rămân membri ai partidului politic sau organizaţiei minorităţii naţionale, după caz, pe listele partidului care a făcut parte dintr-o alianţă politică sau alianţă electorală, dacă acesta/aceasta continuă să existe din punct de vedere legal; devin independenţi, dacă partidul politic sau organizaţia minorităţii naţionale, după caz, dacă acesta/aceasta nu mai există din punct de vedere legal.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Intervenție ISU Satu Mare! Bărbat scos dintr-un canal de pe Ostrovului!

O intervenție mai puțin obișnuită au avut, în această după amiază, pompierii sătmăreni. Solicitați să intervină pentru a extrage o persoană căzută într-un canal, pe...

ALARMĂ. EXPLOZIE de COVID-19 la Satu Mare. Șase cazuri într-o SINGURĂ ZI

Se poate spune că la Satu Mare avem parte de o adevărată explozie de cazuri confirmate de coronavirus. Într-o singură zi, numărul acestor cazuri...

FOTO. ACCIDENT. A intrat cu TIRUL într-o CASĂ. Undeva în JUDEȚ

Un accident ce se putea solda cu victime omenești s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00, pe DN 19....

FLORIILE la catolici. O SĂRBĂTOARE însemnată

Duminică, 5 martie 2020, credincioșii catolici și cei reformați din lumea întreagă celebrează Duminica Floriilor, care deschide ciclul sărbătorilor pascale. Pentru biserica Romano Catolică,...

FOTOGALERIE. PRIMELE Imagini din Laboratorul COVID-19 din Satu Mare. TESTĂRI, în scurt timp

Prefectura Satu Mare a prezentat primele Imagini din laboratorul în care se vor prelucra cât de curând testele Covid19, din incinta Spitalului Județean de...