Vremea rea nu a dat peste cap simultanul de şah de duminică. Maestrul Internaţional Cătălin Ardelean a fost prezent în Grădina Romei oferind iubitorilor şahului şansa de a-şi măsura forţele cu unul dintre cei mai buni antrenori din România.
Şi nu au fost puţini cei care au jucat şah cu maestrul Ardelean. În total s-au înscris 28 de participanţi şi s-au jucat 39 de partide. Cum era de aşteptat, Cătălin Ardelean s-a impus în toate întâlnirile şi s-a arătat plăcut surprins de numărul mare de iubitori ai sportului minţii care au venit în număr mare în Grădina Romei.
După încheierea simultanului organizatorii le-au oferit diplome frumoase participanţilor la acest eveniment şi au promis că vor mai face astfel de acţiuni în viitorul apropiat.
Referitor la Memorialul Iuliu Szabo, care are loc la Casa Schwab, turneul de şah se va încheia astăzi, atunci când la Taberele Şcolare va începe competiţia rezervată juniorilor sub 12 ani. Festivitatea de premiere la seniori va avea loc azi, la ora 15.00.
Dani C.