Echipa Luceafărul Decebal, unde antrenor este fundaşul Olimpiei Cosmin Iuhas, aşteaptă cu maxim interes startul Ligii a IV-a Elite. Având în vedere nivelul mai ridicat al fotbalului din această competiţie, echipa din Decebal a perfectat acum câteva zile transferuri de primă mână.
Este vorba despre portarul Florin Gorbe, fundaşul Andrei Glodean şi atacantul Ionuţ Dănilă, toţi jucând în trecut la FC Olimpia. Cosmin Iuhas i-a dorit foarte mult la echipă, iar în cele din urmă a reuşit să îi transfere la Decebal. “Vrem să fim surpriza plăcută a acestui campionat şi eu sunt încrezător că putem încheia pe podium“, a spus Iuhas. Acest lucru este confirmat şi de ultimul amical când Luceafărul a învins la Botiz, Sportul din localitate cu 8-0. “E un proiect în care eu cred, cu oameni inimoşi, s-a văzut şi anul trecut că se pot face lucruri frumoase la acest nivel“, a mai spus Iuhas care speră să se poată împărţi între jocurile Olimpiei şi cele din Liga a IV-a Elite.
O ştire interesantă din liga de elită vine de la Şoimii Mădăras. Echipa se va muta la Ardud şi şi-a schimbat deja denumirea în Cetate 2010 Ardud. Lucrările la terenul de fotbal din Ardud sunt în plină desfăşurare, iar după finalizare, baza sportivă va căpăta un aer proaspăt.
Vă reamintim că primul sezon al noii competiţii din fotbalul judeţean debutează la acest final de săptămână, cu mai multe întâlniri care se anunţă interesante.
Daniel C.