More

    Bodea reconfirmat, jucătorii cu salariile diminuate

    oli

    Ca urmare a rezultatelor neconvingătoare ale Olimpiei din acest start de sezon, conducerea clubului a dorit să clarifice unele aspecte legate de criza prin care trece echipa.

    Preşedintele executiv Dan Băbuţ Domuţa l-a avut alături la conferinţa de presă pe preşedintele AGA, Ionică Câmpan, antrenorul Cosmin Bodea fiind trecut absent motivat. Acesta a vrut să fie alături de familie la Oradea, în prima zi de an şcolar.

    Cei doi s-au declarat din start nemulţumiţi de rezultatele obţinute de echipă în aceste prime trei partide, dar au anunţat din prima frază că nu se pune problema schimbării antrenorului.

    “Am fi total neprofesionişti dacă după trei etape am şi schimba antrenorul. Trebuie să strângem rândurile în jurul lui Cosmin Bodea şi să recuperăm aceste puncte pierdute“, a spus Băbuţ care a anunţat însă sancţiuni la adresa jucătorilor şi a staff-ului tehnic.

    “Am avut o şedinţă de urgenţă duminică şi am decis ca jucătorilor şi celor din staff-ul tehnic să le fie tăiate salariile cu 30% şi primele blocate până când nu se recuperează cele şase puncte. Sper ca băieţii să înţeleagă faptul că e nevoie de o altă atitudine şi de mai multă seriozitate“, a spus Ionică Câmpan.

    Criticat de presă că are o relaţie rece cu reprezentanţii mass-media, Cosmin Bodea a fost apărat de preşedintele AGA, Ionică Câmpan, acesta declarând că antrenorul Olimpiei e nou venit în oraş şi nu cunoaşte toate numerele de telefon ale jurnaliştilor.

    “Nici cu noi nu are o comunicare deosebită, aşa e el, vorbeşte mai puţin, e omul faptelor. Sper să vină şi faptele“, a mai adăugat Câmpan.

    Cei doi oficiali au încercat apoi să explice pe larg cum au fost făcute toate transferurile în această vară.

    “Apostu (32 de ani) mai are multe de demonstrat şi o să-l vedeţi chiar sâmbătă ce fotbalist e. La fel putem spune şi de Laso, care e un jucător extraordinar, care până acum nu s-a integrat în formula de joc. Am adus jucători liberi de contract, iar Bic este unul dintre cei mai buni cadeţi din Liga a II-a. Am încercat până în ultimul moment să îl aducem şi pe Brata, ne-am înţeles cu Pandurii Tg. Jiu, dar jucătorul a preferat să se antreneze prin parcuri în loc să joace la noi. Dar vom rezolva problema mijlocaşului stânga în scurt timp. Vom mai aduce doi tineri jucători de lot naţional“, a precizat Dan Băbuţ.

    De azi se pun în vânzare abonamente pentru meciurile de acasă. Acestea se pot achiziţiona la preţul de 60 de lei, de la stadion, la recepţia Hotelului Aurora şi de la Score Bistro. Preţul unui bilet pentru meciurile de pe teren propriu este de 5 lei.

    Sâmbătă Olimpia joacă acasă cu Şoimii Pâncota.

     

    Cristian Stan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE