More

    Handbal / Debut cu stângul pentru CSM Satu Mare

    handbal

    Handbaliştii de la CSM Satu Mare au păşit cu stângul în noul sezon al Diviziei A, seria B. Ocupanta locului şase în sezonul trecut a pierdut luni seara la Cluj, cu CSU din localitate, în prima etapă, scor 33-36.

    Până la pauză meciul a fost destul de echilibrat, gazdele intrând la cabine cu un avantaj de două goluri, 19-17. Startul mitanului secund a fost unul bun pentru sportivii antrenaţi de Nicolae Istrate, care în şase minute de la reluare au revenit şi au condus cu 23-22. Însă apoi parcă totul s-a rupt, clujenii preluând frâiele jocului, iar în minutul 42 gazdele au avut un avantaj de patru goluri, 27-23. Din păcate noile achiziţii Axinia şi Cristescu nu s-au ridicat la nivelul jocului, doar primul reuşind să marcheze, dar o singură dată şi să rateze o lovitură de la şapte metri. În schimb, au fost din nou la înălţime experimentatul Janos Olah, care a punctat de nouă ori, şi Morar, cu opt reuşite, cei mai constanţi jucători şi în perioada de pregătire.

    Poate pregătirea fizică, poate cea tactică, poate lipsa de valoare a unor jucători a dus la acest rezultat, care totuşi nu e încă îngrijorător. Din păcate ne lipsesc dublurile pe postul de extremă, de inter, iar din ce ne-a declarat antrenorul Nicolae Istrate, ar mai fi fost nevoie de doi-trei jucători cu experienţă şi cu valoare pentru a putea emite pretenţii la primele locuri.

    Pentru CSM au marcat Olah 9 (3 de la 7 m), Morar 8, Mureşan 5, Ungar şi Jurj câte 4, Mateş, Clipea şi Axinia cu o reuşită, portarul Cioroiu având 17 intervenţii.
    Au mai jucat Pogynă, R. Pop şi Cristescu.

    Sâmbătă, de la ora 11.00, CSM va întâlni pe teren propriu U Craiova, echipă care (atenţie!) a învins Oradea.
    Rezultatele etapei:
    Sighişoara – HCM Făgăraş 20-30
    AHC Potaissa Turda 2 – HCM Sighişoara 37-37
    U Craiova – CSM Oradea 33-32
    Academia Minaur – Unit Alba Iulia 23-22
    CS HC Adrian Petrea Reşiţa – HC Rom Cri Braşov 41-27
    HC Sibiu – CH CSU Poli Timişoara 33-29
    CSU Cluj – CSM Satu Mare 36-33

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE