Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 1 Satu Mare au reuşit joi identificarea autorilor în două cazuri de furt.
Cu această ocazie a fost identificat un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitatea Răteşti, care la sfârşitul lunii trecute a alimentat un autoturism cu combustil , în incinta unei staţii PECO situată pe strada Careiului din municipiu şi nu a achitat contravaloarea combustibilului. În urma verificărilor efectuate s-a reuşit identificarea acestuia, iar prejudiciul cauzat în valoare de 350 lei a fost recuperat în totalitate. Tot joi, a fost depistat şi Alexandru L., care în cursul lunii iulie ar fi furat 200 euro de euro din locuinţa lui Iosif R. Autorul nu se află la prima faptă de acest gen, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate. În ambele cazuri persoanele sunt cercetate în stare de libertate, în primul caz se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, respectiv furt calificat.
Pavel Prodaniuc