More

    Alimentaţia sănătoasă a elevilor, în atenţia autorităţilor

    O echipă mixtă formată din reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) vor verifica, în perioada următoare, produsele alimentare care vor fi comercializate de unităţile economice aflate în incinta şi în jurul şcolilor din judeţ. Totodată, va fi verificată şi mâncarea adusă elevilor în şcoli de firmele de catering.

    Reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare, Lidia Tămaş, a afirmat ieri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că trebuie să fie verificată alimentaţia sănătoasă a elevilor în şcoli. Potrivit legii, unităţile alimentare aflate în incinta şi în jurul şcolilor au voie să comercializeze doar anumite produse care să nu cuprindă substanţe care să afecteze sănătatea şi dezvoltarea corectă a elevilor. “Odată cu începutul de an şcolar va trebui să verificăm ce anume comercializează aceste unităţi de alimentaţie pentru a nu avea surprize neplăcute mai târziu. Legea prevede expres ce produse pot fi vândute în incinta unităţilor de învăţământ astfel că este necesar un control”, a precizat Lidia Tămaş. Totodată, directorul DSVSA Satu Mare, Nicolae Dumuţa a adăugat că trebuie verificate şi mâncărurile aduse în şcoli de firmele de catering, dacă acestea respectă normativele în vigoare în acest sens. “Instituţia noastră a transmis firmelor de catering măsurile care trebuie respectate, dar ar fi foarte bine ca şi directorii de şcoli să le cunoască”, a mai spus Dumuţa.

    Prefectul Eugeniu Avram a recomandat să fie formată o comisie mixtă, din care să facă parte reprezentanţi ai DSP, DSVSA şi IŞJ, şi care să efectueze controale atât la unităţile alimentare din incinta şcolilor şi împrejurul acestora, cât şi la firmele de catering din judeţ care livrează mâncare elevilor în şcoli. “Trebuie să luăm toate măsurile preventive necesare pentru a nu avea evenimente neplăcute de-a lungul acestui an şcolar. Solicit, de asemenea, ca Inspectoratul Şcolar să emită o circulară conducerilor şcolilor din judeţ în care să fie specificate produsele alimentare permise a fi comercializate în incinta şcolilor precum şi de firmele de catering”, a mai spus Eugeniu Avram. Totodată, prefectul a solicitat o colaborare inter-instituţională mult mai bună decât cea existentă până în prezent.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE