More


    Aşi la pescuit, nu doar la stins incendii

    =

    pesc1

    Pompierii sătmăreni şi-au demonstrat aptitudinile de pescari în cadrul celui de-al treilea concurs de pescuit organizat cu ocazia Zilei Pompierilor, care se sărbătoreşte în fiecare an în data de 13 septembrie. Pompierii au demonstrat că se pricep nu doar la apă, ci şi la peşti, cele 18 echipaje înscrise în competiţie reuşind să captureze în decurs de 24 de ore cantitatea totală de aproape o tonă de peşte.

    Careienii au dominat concursul
    Pe una dintre bălţile fermei piscicole de la Adrian a fost organizată o nouă ediţie a concursului de pescuit la nivelul ISU Satu Mare. Balta a avut peşte din plin, echipele înscrise în concursul de 24 de ore, început vineri, reuşind cu greu să îşi tragă puţin sufletul între două capturi, mai ales în timpul nopţii. În urma cântăririlor succesive, sâmbătă la amiază au fost stabiliţi câştigătorii competiţiei.

    La festivitatea de premiere au participat inspectorul şef al ISU Satu Mare, colonelul Dan Gheorghe, preşedintele Adrian Ştef, deputatul Ovidiu Silaghi, oficiile de gazdă fiind făcute de administratorul fermei piscicole Adrian, Dorel Aciu.

    Locul I a fost ocupat de echipajul format din pompierii careieni Arnold Sabou şi Ştefan Kovacs, cu aproape 100 kilograme de peşte. Pe locul secund s-a situat echipajul format din Daniel Verdeş şi Constantin Oprica, iar pe locul al treilea echipajul format din pompierii Lorand Szucs şi Vasile Jofi. Premiul special pentru cea mai mare captură i-a revenit tot unui pompier din Carei, Ciprian Naghiu. Toţi concurenţii au primit diplome de participare şi premii din partea organizatorilor. Au mai primit diplome speciale proprietarul fermei Piscicola SA, Ioan Ghere, respectiv administratorii societăţii: Dorel Aciu şi Cristian Ştef.

    pesc2

    ISU, o instituţie cu care judeţul se mândreşte
    Preşedintele Adrian Ştef i-a felicitat pe concurenţi, afirmând că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare este una dintre instituţiile cu care judeţul nostru, respectiv Consiliul Judeţean, se mândreşte, o instituţie cu realizări multiple. Din acest motiv, Consiliul Judeţean va sprijini în continuare eforturile de îmbunătăţire a dotării ISU Satu Mare.

    Deputatul Ovidiu Silaghi i-a felicitat pe toţi participanţii la competiţie, afirmând că acolo unde se consumă mult peşte calitatea vieţii creşte. Aşa că le-a urat şi pompierilor sătmăreni să le crească de acum înainte calitatea vieţii.

    Administratorul fermei piscicole Adrian, Dorel Aciu, i-a felicitat pe participanţii la concurs atât pentru rezultatele obţinute, reuşind să prindă aproape o tonă de peşte, cât şi pentru comportamentul exemplar. Administratorul Aciu a adăugat că îi mai aşteaptă la pescuit pe toţi concurenţii atât în cadrul unor competiţii organizate cât şi în calitate de persoane private.

    După ce au făcut o poză de grup, concurenţii şi invitaţii au degustat file de peşte prăjit, ciorbă de peşte şi un gulaş, toate la fel de gustoase şi de săţioase.

    Szasz Lorand

    pesc3



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img