Sâmbătă a fost o zi prolifică pentru echipele sătmărene. După victoria Olimpiei şi a handbaliştilor şi baschetbalistele de la CSM s-au impus în faţa Rapidului, în cadrul Cupei României. Practic, elevele Adrianei Pricop au jucat două meciuri în două zile, sâmbătă şi duminică, în faţa bucureştencelor, în turul întâi al Cupei, ambele partide fiind câştigate de CSM, care se califică mai departe.
Primul meci, cel de sâmbătă, s-a încheiat cu scorul de 84-61 pentru gruparea sătmăreană, care, conform hârtiei, a fost echipa oaspete. Rapidistele au decis ca ambele întâlniri să se dispute la Satu Mare, aşadar şi turul şi “returul“ au avut loc la sala Ecaterina Both.
Înaintea primului meci s-a ţinut un moment de reculegere în memoria baschetbalistei Luisa Silaghi, sportivă care a pierdut lupa cu o boală incurabilă la doar 20 de ani.
Revenind la primul joc, echipa sătmăreană s-a distrat cu apărarea Rapidului, reuşind să câştige primele trei sferturi, 23-10, 22-12 şi 19-8. L-au cedat pe ultimul, 20-31, însă la CSM au fost introduse şi junioarele Neşte, Bolba, Vasile sau Moldoveanu.
Cea mai prolifică jucătoare a CSM-ului a fost americanca Ashley Adam, care a reuşit un “double-double“ după 21 de puncte marcate şi 20 de recuperări, dintre care 16 în defensivă. Aceasta a fost urmată de Andreea Olah (Orosz) cu 20, Andreea Pop cu 15, Flavia Ferenczi cu 12, Eniko Laza cu 6, Bianca Voica şi Renata Szmutku câte 5. Au mai evoluat Diana Moldoveanu, Teodora Vasile, Andra Neşte şi Valentina Bolba. O impresie bună au făcut şi Ferenczi, respectiv Andreea Pop, care au avut evoluţii foarte bune. Din păcate Toccara Ross nu a primit cartea verde şi nu a putut evolua, iar Biljana Stjepanovic a părăsit după o zi CSM-ul pentru că nu s-a adaptat noilor cerinţe.
În meciul de ieri lucrurile au stat cam la fel. CSM a dominat partida, reuşind să se impună cu 80-68. Din nou au evoluat toate jucătoarele trecute pe foaia de joc, iar Andreea Orosz a reuşit 32 de puncte. Au urmat Pop cu 17, Ferenczi cu 11, Adams 8, Voica 6 şi Laza 5.
În campionat echipa de baschet va întâlni sâmbătă Craiova, pe teren propriu.
Daniel Chiorean