Sulina a fost gazda Campionatului Naţional de box pentru cadeţi, unde în total au fost prezenţi peste 150 de pugilişti din toată ţara. Singurul reprezentant al judeţului a fost sportivul antrenorului Gheorghe Sabău de la Sab-Gomez, Tobias Kraiczer la categoria 46 de kg. În total au fost înscrişi opt sportivi la categorie, iar în primul meci Tobias s-a impus prin T.K.O. (tehnic knock-out) în faţa sportivului Laurenţiu Barbu din Sulina. Calificat în semifinale, pugilistul careian l-a înfruntat pe campionul en-titre, Florin Dinu de la CSM Craiova, în faţa căruia a trebuit să se recunoască învins. Însă a cucerit medalia de bronz şi acum este monitorizat de antrenorul federal Valentin Vâlceanu, cel care se ocupă de centrul olimpic de la Reşiţa. Sportivul şi antrenorul doresc să mulţumească Primăriei Carei și Consiliului Local, în special primarului Eugen Kovacs. Urmează Cupa Eliberării Municipiului Carei, turneu programat în 10-11 octombrie și la care și-au anunțat participarea cluburile sătmărene, Sab Gomez, CS Voința și Olimpia Căuaș, dar și Lotus Mangalia, CS Slatina, CSM Zalău, CSM Baia Mare, LPS Baia Mare, CS Sighet.