Castorică puturosul are afaceri cu statul?



Castorică cel stătut şi prost crescut zilele trecute la Trezorerie a fost văzut. La început, lumea l-a confundat cu o flacără albastră pe rozătorul ratat. Vechiul costum albastru era cam ponosit, cămaşa albastră avea pete gălbui de transpiraţie, iar cravata albastră era pătată cu mâncare şi alcool de la vreun vechi potol. Deşi ar trebui să stea mai tot timpul în apă, Castorul emana un miros acru, semn clar că e certat cu apa şi săpunul. De asemenea, se simţea şi mirosul greu de rahat în care singur şi până la gât s-a înfundat. Toată lumea s-a întrebat ce caută la Trezorerie un asemenea dobitoc retardat, însă Castorul plin de păcate a intrat în spate. Dacă nu a făcut pe detectivul lui peşte, înseamnă că rozătorul nenorocit şi stătut are afaceri cu statul. Numai aşa se poate explica prezenţa sa într-o asemenea instituţie, dacă nu cumva s-a dus acolo pentru prostituţie. N-ar fi o surpriză, căci Castorul retardat e în stare de orice rahat. Banii nu îi mai ajung, foamea este mare, iar setea tot mai istovitoare. Astfel că nişte parale de la stat ar fi providenţiale pentru Castorul ratat şi tot mai turbat.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts