Concert de excepţie al fanfarelor reunite din Căpleni şi Petreşti

Concert de excepţie al fanfarelor reunite din Căpleni şi Petreşti

Pe platoul din Parcul Central al municipiului Satu Mare s-a încheiat duminică seara seria concertelor din cadrul Festivalului Fanfarelor, ediţia a VII-a, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Satu Mare.

Cu această ocazie, cei care au încântat publicul au fost membrii fanfarelor reunite din Căpleni şi Petreşti conduşi de dirijorul profesor Mircea Câcu. Timp de o oră, aceştia au interpretat numeroase piese specifice muzicii de fanfară, precum marşuri, polci, valsuri. Totodată, fanfarele reunite din Căpleni şi Petreşti au cântat şi piese caracteristice fanfarelor conduse de Mircea Câcu, ei interpretând potpuriu de Boney M, Village People şi multe altele. Ca de fiecare dată, spectacolul oferit de fanfarele conduse de Mircea Câcu s-a încheiat cu un bis la solicitarea spectatorilor. Cu această ocazie, aceştia au interpretat piese specifice muzicii de fanfară, precum marşuri, polci, valsuri şi multe altele. La final, fanfarele reunite au primit numeroase ropote de aplauze din partea spectatorilor. Totodată, Mircea Câcu a fost premiat de către Consiliul Judeţean Sau Mare, în cadrul Galei Luminătorii Satelor pentru contribuţia adusă la dezvoltarea oraşului Ardud şi pentru numeroasele premii obţinute cu fanfarele pe care le conduce. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Anunt
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand