De unde să luăm bani pentru salariile actorilor?



DSC_0359

Primarul Dorel Coica a lansat în mod public o întrebare către locuitorii municipiului Satu Mare, respectiv de unde să se taie cei 750.000 de lei necesari acoperirii salariilor actorilor Teatrului de Nord până la sfârşitul anului. Pentru plata integrală a salariilor actorilor până la sfârşitul anului este nevoie de suma de 750.000 lei.

Teatrul de Nord a rămas fără bani întrucât a cheltuit subvenţia de la bugetul local, dar nu a realizat decât un sfert din veniturile proprii de un milion, preconizate în bugetul instituţiei. Primarul Coica a mai afirmat că de vină pentru situaţia creată la Teatrul de Nord este viceprimarul Marcela Papici, care l-a propus şi l-a susţinut pe fostul manager Sorin Oros.

O întrebare încuietoare
În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Dorel Coica, alături de directorul Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Satu Mare, Lucia Ursu, au prezentat ieri situaţia financiară a Teatrului pentru perioada 2011-2014, potrivit căreia bugetul instituţiei a fost majorat în fiecare an, iar sumele cu salariile au crescut cu 254.000 de lei în 2012 şi cu 542.000 lei în 2013. Primarul Coica a declarat că Primăria Satu Mare a virat integral Teatrului subvenţia de 3,1 milioane lei, însă instituţia nu a reuşit să realizeze decât 250.000 lei din veniturile proprii, prevăzute la nivelul sumei de un milion de lei, în condiţiile în care în 2013 veniturile proprii ale Teatrului de Nord au fost de 836.722 lei.

Primarul Coica a explicat că singura soluţie pentru acoperirea cheltuielilor salariale ale actorilor în ultimele luni ale anului o constituie o rectificare bugetară în şedinţa ordinară de la finalul lunii septembrie.

“Trebuie să luăm 750.000 de lei de la alte capitole bugetare pentru a asigura salariile actorilor. De unde să luăm cei 750.000 de lei necesari? De la drumuri, trotuare, de la creşe, grădiniţe, şcoli şi licee sau să oprim viitoarele anvelopări de blocuri? Lansez o întrebare către sătmăreni: de unde să luăm banii?”, s-a întrebat primarul Coica.

“Viceprimarul Papici poartă vina”
Edilul şef s-a declarat nemulţumit de faptul că, în timp ce secţia maghiară joacă cu sala plină, la secţia română se joacă cu spectatorii pe scenă, numărul acestora nedepăşind 50- 60 de persoane. Primarul Coica i-a îndemnat pe actori să meargă pe la şcoli să-şi promoveze piesele, astfel încât lumea să meargă la teatru, să cumpere bilete, ca să le fie asigurate salariile.

Chestionat despre modul în care s-a ajuns în această situaţie critică la Teatrul de Nord, primarul Dorel Coica a dat vina pe viceprimarul Marcela Papici.

“Oros nu ajungea manager dacă nu ar fi fost propus şi susţinut de doamna viceprimar Papici. Îmi reproşez că am lăsat-o pe doamna viceprimar să se ocupe de Teatru”, a declarat Coica.

Edilul şef a adăugat că, de acum înainte, primarul este cel care va răspunde de activitatea Teatrului.

Rectificare de buget local
Managerul Teatrului de Nord, Vasile Ţăran, a spus că este de partea actorilor, aflaţi în grevă japoneză, susţinând că problema nu trebuia rezolvată în public. De asemenea, managerul Ţăran şi-a criticat şi colegii care după premiera de marţi seara au explicat publicului care e situaţia.

“La finalul piesei de marţi seară, Erdoş a deschis o discuţie cu spectatorii, a sărit apoi Oros, a ieşit o degringoladă totală”, a declarat Vasile Ţăran.

“Orgoliile dintre Oros şi Coica ne-au tras înapoi, dar Oros trebuia să cedeze, aşa a afectat 130 de persoane”, a adăugat managerul Teatrului.

Acesta i-a mai spus primarului Coica că nu este bine informat în privinţa salariilor angajaţilor, acestea fiind cuprinse între 650 şi 1600 de lei net. În replică, primarul a făcut o comparaţie cu salariile poliţiştilor locali, care sunt similare, dar care asigură siguranţa publică în oraş.

La finalul conferinţei de presă, primarul Coica a afirmat că la finalul acestei luni va avea loc o şedinţă ordinară a Consiliului Local Satu Mare, în cadrul căreia bugetul local va fi rectificat, după care angajaţii îşi vor primi salariile. Cel mai probabil banii vor ajunge în buzunarele actorilor la începutul lunii viitoare.

Szasz Lorand





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts