Debut de an şcolar sub auspicii bune la Supur



supur

Festivitatea de deschidere a noului an şcolar de la Şcoala Gimnazială Supur a fost onorată de prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Mircea Govor, şi a directorului Cancelariei Prefectului, Raul Băbţan. Cei doi oficiali ai judeţului, alături de primarul comunei Supur, Vasile Adrian Şteţ, şi a directorului şcolii, Liviu Chiman, le-au urat elevilor de la această şcoală să aibă parte de un an şcolar plin de împliniri şi spor la învăţătură.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, nu a uitat nici de această dată şcoala în care a făcut primii paşi şi a fost prezent la festivitatea de deschidere a noului an şcolar de la Şcoala Gimnazială din Supur. Adresându-se cu această ocazie cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor, vicepreşedintele Mircea Govor a declarat că vine de fiecare dată cu plăcere la şcoala din Supur, adăugând faptul că instituţia pe care o reprezintă sprijină, prin investiţiile realizate, sistemul de învăţământ din judeţul Satu Mare. Totodată, Mircea Govor le-a urat elevilor din Supur spor la învăţătură în noul an şcolar, să aibă parte de un an rodnic, plin de împliniri, iar cadrelor didactice mult succes în activitatea lor profesională.

De asemenea, Raul Băbţan a transmis salutul prefectului Eugeniu Avram, iar primarul comunei Supur, Vasile Adrian Şteţ. le-a urat cadrelor didactice şi elevilor mult succes în noul an şcolar. În continuare, preoţii din comună au rostit o rugăciune de binecuvântare a elevilor, iar reprezentanţii Poliţiei au transmis mesajul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare. Tot în cadrul festivităţii de deschidere a noului an şcolar de la Supur, directorul Şcolii Gimnaziale, Liviu Chiman, le-a urat bun venit bobocilor, le-a prezentat învăţătoarele şi a urat tuturor elevilor mult succes. La finalul festivităţii, elevii, însoţiţi de învăţătoare şi diriginţi, au intrat în sălile de clase renovate şi igienizate pentru ca noul an şcolar să se poată desfăşura fără probleme la Supur.

Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts