More

    Distracţie şi voie bună la Festivalul Porumbului de la Domăneşti

    domanesti

    Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Porumbului s-a desfăşurat ieri la Domăneşti, în organizarea Primăriei şi Consiliului Local Moftin, în colaborare cu Asociaţia Comunitară “Crasna” Domăneşti. La deschiderea oficială au fost prezenţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, şi subprefectul Altfatter Tamas. Oficiile de gazdă au fost făcute de primarul comunei Moftin, Gheorghe David.

    Un primar foarte vrednic
    În discursul său de deschidere, primarul comunei Moftin, Gheorghe David, a enumerat investiţiile realizate în acest an în localitatea Domăneşti cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare. În primăvara acestui an a fost inaugurată grădiniţa, iar în prezent se lucrează la podul de peste râul Crasna, care trebuie finalizat până în luna decembrie 2014.

    Subprefectul Altfatter Tamas a declarat că se simte ca şi acasă în Domăneşti, întrucât părinţii săi sunt originari din Moftinu Mic. De asemenea, subprefectul şi-a exprimat speranţa ca fermierii să aibă o recoltă bună de porumb şi să primească un preţ convenabil pe ea.

    Vicepreşedintele Mircea Govor l-a felicitat pe primarul Gheorghe David pentru felul în care încearcă şi chiar reuşeşte să mulţumească locuitorii tuturor satelor aparţinătoare, organizând într-un an trei sărbători ale localităţilor aparţinătoare în comună. Vicepreşedintele Govor a accentuat că acum doi ani s-a asfaltat drumul din Domăneşti, iar acum se lucrează la podul peste Crasna, investiţii care nu se puteau realiza fără sprijinul Consiliului Judeţean şi al Ministerului Dezvoltării, prin vicepremierul Liviu Dragnea. În final, Mircea Govor le-a urat localnicilor ca, în urma acestor investiţii, să se claseze pe unul din primele trei locuri ale concursului privind cea mai curată comună din judeţul Satu Mare.

    Program artistic bogat
    Programul artistic a debutat cu un concert al Fanfarei “Kalmander Harmony”, condusă de Temfli Szilard din Cămin, iar apoi Ansamblul “Transilvania” din Baia Mare a susţinut un spectacol de folclor.După programele artistice pregătite de ansamblurile folclorice din comună, a urmat recitalul interpretei de muzică populară Angela Munteanu. Seara, pe scenă a urcat trupa Betli Duo (Ungaria), iar după un program de dansuri moderne prezentat de copiii şi tinerii din comună, a urmat recitalul trupei Pacsirtak (Ungaria), al trupei Ami, din Bucureşti şi concertul trupei “Desperado” (Ungaria). Festivalul s-a încheiat târziu în noapte cu un bal în aer liber, susţinut de Horea Someşan.

    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE