La Galeria de Arte Plastice a Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare s-a deschis ieri expoziţia de fotografie a Clubului Foto Venig Vasile Laszlo din Carei, eveniment organizat de CJ Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare, Primăria Municipiului Carei, Direcţia de Cultură şi Sport Carei şi Asociaţia Artiştilor Plastici Satu Mare. Fotografii careieni expun pentru a doua oară la Satu Mare. În cadrul expoziţiei sunt prezentate 29 de fotografii realizate de şase artişti. Lucrările acestora au participat la numeroase concursuri şi saloane naţionale şi internaţionale de artă fotografică, unde au obţinut multe premii. Potrivit celor declarate de preşedintele AAP Satu Mare, Gergely Csaba, expoziţia de fotografie va putea fi vizitată până în data de 21 septembrie anul curent.
Pavel Prodaniuc