More


    Internatele, pregătite pentru noul an şcolar

    - Advertisement -

    4

    Anul şcolar 2014-2015 bate la uşă, iar în unităţile de învăţământ din municipiul Satu Mare se efectuează ultimele pregătiri pentru primirea elevilor în data de 15 septembrie. Unele instituţii de învăţământ deţin şi internate, pe care le pregătesc pentru elevii care vin din diverse zone ale judeţului Satu Mare. Pe parcursul vacanţei de vară au avut loc modernizări la multe din căminele şcolare, fiind adus mobilier nou în locul celui vechi. Valoarea chiriei pentru elevi este similară cu cea de anul trecut, diferind de la o unitate şcolară la alta.

    Mobilier nou la Colegiul Tehnic Ion I.C. Brătianu
    Ca în fiecare an, unul dintre cele mai căutate internate şcolare este internatul de băieţi aparţinând Colegiului Tehnic Ion I.C. Brătianu. Pe parcursul verii au avut loc modernizări în camerele unde vor fi cazaţi cei 65 de elevi proveniţi din zona Codrului, zona Oaşului sau care provin din centrele de plasament. Totodată, pe lângă elevii care vor urma cursurile la Colegiul “Ion I.C. Brătianu”, la respectivul internat şcolar se vor caza atât cei care învaţă la Colegiul Economic “Gheorghe Dragoş”, cât mai ales cei de la Liceul cu Program Sportiv (LPS), întrucât internatul acestui liceu se află în plină modernizare.
    Elevii vor beneficia de condiţii mai bune, întrucât vor avea dulapuri din lemn cumpărate de la Caritas în locul dulapurilor de metal existente până acum. Până în data de 15 septembrie mai au loc renovări la duşuri, respectiv la grupurile sanitare. “De la 1 septembrie am primit cereri de înscriere pentru elevii care doresc să se cazeze la internatul nostru. Anul acesta avem 65 de locuri, cu camere de patru, respectiv cinci paturi. Preţul chiriei pentru elevi este de 50 lei pe lună, iar masa la cantină este de 13 lei pe zi”, a declarat directorul Colegiului Tehnic Ion I.C. Brătianu, Daniela Mariţa.

    Cantină modernizată la Liceul German
    Un alt internat important din municipiul Satu Mare este cel al Liceului Teoretic German Johann Ettinger. Astfel, la respectiva unitate şcolară pregătirile pentru noul an şcolar sunt în toi, iar cantina şcolii va fi dotată cu aparatură modernă oferită de cei din Wolfenbuttel cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de înfrăţire dintre oraşe. Noua cantină va intra în funcţiune abia din data de 1 octombrie. “Anul acesta avem disponibile 67 de locuri, atât pentru elevii care studiază la noi la şcoală cât şi pentru cei care urmează cursurile la Colegiul Tehnic Elisa Zamfirescu, respectiv la Colegiul Tehnic Traian Vuia-Unio, ca urmare a comasării celor două şcoli. Majoritatea celor care studiază la noi sunt cazaţi la internatul nostru şi provin din localităţile şvăbeşti ale judeţului”, a precizat directorul Liceului Teoretic German Johann Ettinger, Maria Reisz. În ceea ce priveşte cuantumul chiriei pentru anul şcolar 2014-2015, cât şi costul mesei zilnice vor fi stabilite în data de 15 septembrie, când se va reuni Consiliul de Administraţie al şcolii. În anul şcolar 2013-2014, chiria era de 300 lei pe lună şi se împărţea la numărul elevilor aflaţi în cameră, iar cei cazaţi în internat beneficiau de trei mese pe zi pentru care plăteau 12 lei. În total luau masa în jur de 240 de elevi, care plăteau pentru masa de prânz 7,5 lei.

    Peste 100 de locuri la internatul Ham Janos
    La Internatul Szent Alajos al Liceului Romano-Catolic Ham Janos Satu Mare s-au înscris până în prezent 90 de persoane. Numărul total al locurilor disponibile este de 120 de persoane, dintre care 60 de băieţi şi 60 de fete. Potrivit celor declarate de către pedagogul Claudiu Miklos, la respectivul internat sunt cazaţi elevi români, maghiari, ortodocşi, greco-catolici sau de alte confesiuni, ai căror părinţi doresc un regim mai strict decât în celelalte internate din Satu Mare. “Pe parcursul verii s-au renovat 12 camere, acestea fiind mochetate, s-a adus mobilier nou şi, nu în ultimul rând, s-a modernizat Capela, unde elevii pot participa dimineaţa şi seara la slujbe”, a adăugat Claudiu Miklos. În internat se vor desfăşura diferite programe artistice, culturale, care se organizează în fiecare an şcolar. Chiria percepută elevilor este de 150 lei pe lună. Deşi mai sunt aproape două săptămâni până la începutul anului şcolar, majoritatea elevilor au hotărât ca şi anul acesta să rămână în aceleaşi internate în care au stat şi anul trecut.

    Pavel Prodaniuc



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img