Jurnalul unui pornograf (I)



1

„Am cunoscut-o pe Mindy, în ziua aceea în care a ajuns la mine acasă. Tocmai împlinise 18 ani şi …” Mă uit la bărbatul din faţa mea, desluşindu-i în ochi umbre de tristeţe şi de remuşcare, ochi care-mi spun că au fost martorele unor imagini oribile, că ele însele au provocat această oribilitate numită „pornografie”. O pornografie care ucide suflete nevinovate; o practică oribilă care prinde ca într-o capcană sufletele şi trupurile a milioane şi milioane de oameni într-o  murdărie legalizată care ucide relaţiile dintre sexe, soţi, tineri şi tinere.

Din ea, unii fac profituri enorme, în timp ce sufletul celor care o consumă se stinge, acest flagel distrugând însăşi civilizaţia, uzurpă moralitatea, … e peste tot. Putem experimenta aceste realităţi în câteva minute după ce deschidem calculatorul ori intrăm online, pornografia infiltându-se în minţile noastre în moduri mai mult sau mai puţin subtile, ispitind. Printre victime se numără şi multe tinere care pozează în aşa numitele “porn stars”, adică „vedetele industriei pornografice”, fiinţe rătăcite în singurătatea lor, despre care nimeni nu ştie prea multe, ascunzându-şi trauma psihologică prin care trec în spatele vreunui zâmbet comercial de conjunctură, îmbătrânind înainte de vreme şi epuizându-şi frumuseţea la  vârste foarte tinere. Interlocutorul meu, Donny Pauling a fost vreme de mulţi ani  un „producător de pornografie”, un “pornographer” în engleză, momentul în care a devenit creştin  reprezentând un punct de cotitură, din acel moment el  dedicându-şi viaţa luptei împotriva pornografiei. Deschidem odată cu acest articol o serie de episoade şi confesiuni făcute de el, aceste date fiindu-ne furnizate de site-ul www.alianta-familiilor.ro.
Începuturile
“Lucram locuind într-o casă frumoasă, şi adesea am lăsat casa şi stilul de viaţă să vândă în locul meu. O nouă pretendentă  sosea după ce conducea printr-unul dintre cele mai bune cartiere din oraş şi căreia, înainte de a se aşeza pentru interviu în biroul meu de acasă, ii fusese prezentată proprietatea ca unui oaspete de prim rang. Prietena mea şi cu mine aveam lucruri pe care intervievata nu le avea. Fotografiile noastre erau din locuri de vacanţă, în care fata cu siguranţă nu fusese şi oamenii “celebri” alături de care pozasem erau persoane pe care ea le putea recunoşte  dar cu, care în mod sigur nu se întalnise. Existau niste motive psihologice pentru acest lucru: îmi doream ca tânăra nu numai să se simtă confortabilă într-un mediu cordial, neameninţător, ci şi să înceapă să se imagineze în această  postură. “Pornografia imi poate oferi acest stil de viaţă?” se întrebă ea. “Nu, dragă, acest stil de viaţă nu este pentru tine”, îi spuneam eu. “Nu te-ai putea descurca în această afacere”. “Dacă ar afla tatăl tău că lucrezi pentru mine?” …  Cu cât mai mult i se prezenta astfel de întrebări unei fete la vârsta de colegiu cu atât mai mult ea argumenta că mă înşel şi că o astfel de viaţă este ceva ce ea poate gestiona. În momentul în care viaţa ei ar începe să se destrame, mă pot consola că de la bun început am avertizat-o să nu se implice.
Într-o zi de decembrie, o fată pe nume Mindy a ajuns la mine acasă. Împlinise 18 ani abia cu o lună înaintea interviului. Aş dori să pot renunţa la rolul pe care l-am jucat în viaţa ei, pentru o lungă perioadă de timp după ce am părăsit industria porno, pur şi simplu ne voind să mai vorbesc despre asta. Mindy este motivul pentru care nu mi-am schimbat numărul de telefon. Ea îl avea memorat şi până-n ziua de astăzi ea sună atunci cand se află în cea mai grea situaţie şi nu are la cine să apeleze. Când o fată de 18 ani începe să câştige 10.000 $ pe lună, cel mai probabil că nu va şti cum să-i gestioneze. Nici Mindy nu a fost o exceptie. De la început, am ştiut că am pus mâna pe o mină de aur. I-am verificat vârsta în cartea de identitate, pentru că părea foarte tînără. Eram deja în această afacere de 4 ani, aşa că ştiam destul de bine care erau cerinţele pieţei.  Ştiam că bărbaţii vor fi înnebuniţi după această fată.”

2

Lucrurile se complică
Interlocutorul meu, Donny Pauling a fost vreme de mulţi ani  un „producător de pornografie”, un “pornographer” în engleză, momentul în care a devenit creştin  reprezentând un punct de cotitură,  dedicându-şi viaţa luptei împotriva pornografiei. Continuăm seria de episoade şi confesiuni făcute de el, aceste date fiindu-ne furnizate de site-ul www.alianta-familiilor.ro.
“Spuneam cum într-o zi de decembrie, o fată pe nume Mindy a ajuns la mine acasă. Ştiam de asemenea că atunci când o fată de 18 ani începe să câştige 10.000 de dolari pe lună, cel mai probabil că nu va şti cum să-i gestioneze. Nici Mindy nu a fost o exceptie. De la început, am ştiut că am pus mâna pe o mină de aur. I-am verificat vârsta în cartea de identitate, pentru că parea foarte tînără. Eram deja în această afacere de 4 ani, aşa că ştiam destul de bine care erau cerinţele pieţei, fiind convins că bărbaţii vor fi înnebuniţi după ea. Iniţial i-am trimis pozele de probă clienţilor care deţineau website-uri. Fiecare dintre ei, fie au plasat cea mai mare comandă, fie au comandat mai mult cu ea decât cu oricare alt model pe care le-am prezentat. Unul dintre clienti, care era specializat pe nişa “adolescentelor” – şi care ceruse un model care sa aibă peste 18 ani dar să pară mai tânără – a început să întrebe dacă aş fi dispus să fiu partenerul lui Mindy într-un site căruia i-ar fi fost dedicat exclusiv.  Ca răspuns i-am facut o propunere: ea ar fi primit 25 la sută din veniturile site-ului, eu 25 la sută şi noul meu partener de afaceri ar fi pastrat restul de 50. Partea lui era mai mare pentru că el ar fi fost responsabil de toate dezvoltările site-ului, de hosting şi de promoţii.  Mindy era cel mai degajat model porno alături de care lucrasem vreodată; avea o carisma naturală, zâmbet frumos şi un râs melodios, iubea viaţa şi anima orice cameră în care intra. La începutul “carierei”, era imaginea perfectă a unei “personalităţi pline de viaţă”. Înainte de lansarea site-ului, mulţimea de fani ai lui Mindy explodase deja. I-am împărtăşit feed-back-ul pe care l-a primit, folosindu-l pentru a-i creste ego-ul şi pentru a o impulsiona să meargă înainte. Ea credea că în mod sigur va deveni o celebritate. Spuneam la început că atunci când o fată de 18 ani începe să castige 10.000 de dolari pe lună, cel mai probabil nu va şti cum să-i gestioneze. Nici Mindy nu a fost excepţie. Ea dorea să aibă grijă de oameni, oferindu-le bani şi cumpărând diverse lucruri pentru ei şi-şi dorea să se distreze. Nefiind o persoană promiscuă din fire, ea nu ar fi mers acasă cu fani, dar o puteai vedea leşinată la petreceri, fiind violată de mai multe ori de-a lungul anilor. În timp, stilul de viaţă cu, care am împovărat-o a supt toată lumina şi strălucirea din ochii ei. Din fata care putea să lumineze o cameră doar prin prezenţă, devenise acum o persoană care adesea începea o propoziţie râzând terminând-o plângând.”

Cotitura din viaţa sa
Totul a mers aşa până când pentru ”prima dată când Mindy mi-a spus ca şi-a predat viaţa lui Iisus şi că nu va mai face filme porno. Pentru început am fost chiar fericit să aud asta. Văzusem ce s-a întâmplat cu viaţa ei şi îmi părea rău, pentru că ştiam că o mare parte din vină era a mea. Decizia ei însemna că urmam să pierd unul dintre cele mai bine vândute modele, dar cel puţin nu mai trebuia să continui a privi în acei ochi bântuiţi atunci când era prin preajmă.  Mai mult decât orice, eram un om egoist, plin de ură, ura mea fiind  alimentată şi de ipocrizia la care am asistat în cadrul bisericii în anii adolescenţei, precum şi de ipocrizia continuă pe care o percepeam din partea unor creştini, care îmi ţineau predici despre viaţa pe care o trăiam,  vrând în acelaşi timp ca să vadă ce material pornografic nou mai produceam.”





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts