More

    “La digănie”, o tradiţie reînviată la Hodişa

    hodisa

    O veche tradiţie a tinerilor din satul Hodişa a fost reînviată după mai bine de o jumătate de secol, ieri având loc prima ediţie a evenimentului folcloric intitulat sugestiv “La digănie”. Manifestarea, care a avut loc în curtea unui gospodar al satului, Gheorghe a lui Silviu lui Ştefan, a fost organizată de Primăria şi Consiliul Local Socond, în colaborare cu Asociaţia Culturală “Codrenii”, condusă de Ionel Costescu, fiu al satului Hodişa.

    Potrivit celor afirmate de primarul comunei Socond, Ioan Crasnai, prin acest eveniment cultural, se doreşte a fi reînviată o veche tradiţie a tinerilor din satul Hodişa.

    “Suntem la prima ediţie a acestei manifestări prin care ne dorim să reînnodăm o tradiţie a tuturor satelor din zona Codrului numită “La digănie”. Am organizat această sărbătoare în colaborare cu Asociaţia Codrenii şi ne bucurăm că a avut un asemenea succes”, a arătat primarul Ioan Crasnai.

    Alături de fiii satului, îmbrăcaţi în frumoasele costume codreneşti, la sărbătoarea de la Hodişa au mai participat codreni din Homoroade, Cuţa, Soconzel, Medişa şi alţi iubitori de tradiţii din satele codreneşti. Printre aceştia s-a aflat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, precum şi directorul de Cancelarie a Prefectului, Raul Băbţan, care la sosirea în sat au fost primiţi cu multă căldură de localnici. Adresându-se acestora, Mircea Govor a mulţumit pentru invitaţia de a participa la această sărbătoare şi a arătat că dezvoltarea zonei Codrului este una dintre priorităţile Consiliului Judeţean.

    “Eu sunt unul care dau, nu iau. Alţii au tăiat, dar Guvernul Ponta a dat înapoi. Sunt mândru că fac parte din acea categorie de oameni care ajută, nu încurcă, care nu taie ci dau. Viaţa mea este legată de Codru, pentru că şi eu sunt codrean din Supur. Vă felicit pentru această iniţiativă şi mă bucur că ne putem păstra obiceiurile. Oful meu este să leg printr-un drum, toată zona Codrului, şi acest lucru va fi realizat în timpul mandatului meu. Eu am grijă de codreni, am grijă de oamenii dragi mie, şi dumneavoastră, toţi cei prezenţi, faceţi parte din această categorie”, a mai spus Mircea Govor.

    Apoi, în curtea lui Gheorghe a lui Silviu lui Ştefan s-a încins o horă la care s-au prins atât localnici, fii ai satului, oaspeţi, dar şi autorităţile judeţene. Sărbătoarea “La digănie” a durat până seara târziu, codrenii petrecând cu voioşie.

    Dansul la şură sau ”Digănia” reprezintă un vechi obicei al tinerilor codreni care, după slujba de duminică de la biserică, se întâlneau din mai multe sate pentru dans, se cunoşteau şi socializau, legau prietenii.  Pe rând, fiecare sat era gazda acestui eveniment de duminică.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE