More


    Lăutari plătiţi cu valută falsă de floarea lumii interlope din România

    =

    Untitled-1

    O nuntă la care au fost invitaţi reprezentanţi ai celor mai temute clanuri interlope din ţară s-a desfăşurat joi seara la un local din zona Negreşti Oaş.

    Este vorba de nunta interlopului Dumitru Cucu din Bixad, la care au participat reprezentanţi ai clanurilor Bercea, Corduneanu, Gemenii, Duduienii şi altele la fel de periculoase.

    La nuntă au cântat nume sonore ale manelelor, precum Adrian Copilul Minune şi Sorinel Copilul de Aur.

    La nuntă au mai cântat şi numeroşi lăutari din judeţul Satu Mare. Nunta a fost una extrem de fastuoasă, tipică liderilor lumii interlope. După ce s-au înfocat, reprezentanţii clanurilor au scos din buzunare teancuri de 500 şi 100 de euro, pe care au început să-i împartă lăutarilor, întrecându-se în dedicaţii.

    Untitled-2
    Adrian Copilul Minune, printre invitati! (foto:facebook)

     

    Lăutarii sătmăreni au avut parte de o surpriză neplăcută când s-au dus să-şi schimbe în lei teancurile de valută. Au aflat cu stupoare că talentele lor muzicale cât se poate de reale au fost plătite cu bani cât se poate de falşi. Din motive lesne de înţeles, lăutarii nu s-au adresat Poliţiei Satu Mare.

     


    Fraţii Cuc au devenit cunoscuţi după ce, în 2008, unul dintre ei a fost împuşcat mortal lângă Viena. Dumitru şi Vasile Cuc, împreună cu un complice, pretinzând că sunt poliţişti, au vrut să fure de la agenţi de poliţie îmbrăcaţi în civil. Cei trei au abordat doi ocupanţi ai unui autovehicul staţionat, care erau inspectori ai poliţiei judiciare. Ei au încercat să ia banii, cărţile de credit şi telefoanele mobile ale agenţilor. Când aceştia şi-au dezvăluit funcţiile şi au vrut să îi reţină pe cei trei bărbaţi, unul dintre ei a dus mâna la buzunar, ca şi cum ar fi vrut să scoată o armă. Poliţiştii austrieci au deschis focul. Vasile Cuc a murit în urma împuşcăturilor.


    Szasz Lorand



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img