More

    OLIMPIA / Probleme în atac la Vâlcea

    Ca şi Olimpia Satu Mare, CSM Râmnicu Vâlcea a avut un început ezitant de sezon. Viitoarea adversară a Olimpiei din campionat a marcat doar două goluri în primele cinci etape iar în ultima etapă, în remiza albă cu FC Bihor oltenii abia au avut o ocazie.

    Cu doar două goluri marcate în cinci etape, CSM este departe de a arăta ca o candidată la promovare, iar antrenorul secund al vâlcenilor, Fane Nofitovic acuză lipsa unui om de gol.

    ”Suntem de nerecunoscut în atac, suferim din nou în faza ofensivă, avem posibilităţi să ajungem în faza porţii, dar, din păcate, acolo nu alegem soluţiile bune. Am încercat şi cu un atacant şi cu doi, am schimbat absolut tot, am încercat toate soluţiile, nu ştiu ce se întâmplă. Am întâmpinat şi o serie de accidentări, care duc la o slăbire a lotului, plus că nu găsim soluţiile în faţă. Este nucleul din sezonul trecut, sunt aceeaşi fotbalişti. Jucătorii sunt demoralizaţi la finalizare, ei aduc mingea în faţa porţii, fac efort, respectă nişte trasee, dar în ultimii 20 de metri, doar valoarea jucătorului decide, încercăm toate mijloacele care depind de noi să marcăm” a declarat Nofitovici.

    Secundul vâlcenilor a anunţat că, în ciuda startului slab, obiectivul rămâne promovarea. Echipa din Vâlcea va sosi azi la Satu Mare şi se va caza la Hotel Aurora.

    Antrenorul principal al vâlcenilor, Erik Lincar va reveni sâmbătă pe bancă după ce şi-a ispăşit suspendarea de trei etape primite după eliminarea suferită în jocul cu Poli Timişoara.

    Partida Olimpia- CSM Râmnicu Vâlcea contează pentru etapa a 6-a a ligii a 2-a şi se va juca sâmbătă de la ora 11 pe stadionul Municipal din Satu Mare.
    Cristian Stan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE