În timpul în care selecţionerul negocia cu Răzvan Burleanu despărţirea de echipa naţională, Mediafax a obţinut noi dovezi care schimbă drastic datele problemei. Suma pe care Victor Piţurcă este nevoit să o plătească FRF-ului pentru rezilierea contractului este mult mai mare decât se credea iniţial. Contractul dintre acesta şi Federaţie prevede că dorinţa lui Victor Piţurcă de a rupe contractul cu FRF îl va costa pe selecţioner 1.425.166 de euro.
Suma este compusă din drepturile salariale ce ar fi fost scadente de la momentul denunţării unilaterale a contractului şi până la 30.11.2016, precum şi o despăgubire în sumă de 500.000 de euro net, plătibili în termen de 45 de zile de la data denunţării unilaterale a contractului. Potrivit contractului, salariul brut al lui Piţurcă este de circa 2200 de euro pe lună. Totuşi, acesta încasa 400.000 de euro net în fiecare an, sumă trecută în contract drept “indemnizaţie sportivă anuală”. Selecţionerul primea banii la fiecare trei luni, atunci când i se virau 100.000 de euro net. O altă informaţie interesantă scoasă la iveală de documente este legată de durata înţelegerii dintre Piţurcă şi FRF. Dacă până acum se credea că înţelegerea dintre cele două părţi este scadentă la finalul preliminariilor pentru Euro 2016, conform contractului Piţurcă ar fi rămas antrenor până la 30 noiembrie 2016, adică un an mai mult. Victor Piţurcă a plecat de la întâlnirea cu Răzvan Burleanu direct la negocierile cu reprezentanţii clubului din Arabia Saudită. În acest moment, viitorul lui Victor Piţurcă pe banca echipei naţionale depinde doar de el. Detaliile contractuale prezentate sunt clare şi din ele rezultă că selecţionerul trebuie să achite un pic peste 1,4 milioane de euro către FRF pentru a merge la Al Ittihad.