Debutul de an şcolar la Liceul Teologic Ortodox “Nicolae Steinhardt” a fost onorat de prezenţa PS Iustin Sigheteanu, episcop vicar al Maramureşului şi Sătmarului, care a sfinţit altarul de vară din curtea liceului, a oficiat o Liturghie Arhierească şi a dat binecuvântarea sa pentru noul an şcolar. Înalta faţă bisericească a apreciat unitatea care există între autorităţi şi biserică în judeţul Satu Mare şi a afirmat că este foarte posibil ca începând de anul şcolar viitor liceul să fie transformat în colegiu naţional.
Peste 540 de elevi
PS Iustin Sigheteanu a fost întâmpinat în poarta liceului de protopopul ortodox de Satu Mare, Ioan Socolan, de directorul unităţii şcolare, Gabriel Groza, precum şi de un sobor de preoţi, cadre didactice, elevi, părinţi şi alţi credincioşi. Serviciul religios a început cu sfinţirea altarului de vară, recent ridicat în curtea liceului, după care episcopul vicar a oficiat o Liturghie Arhierească. La eveniment au mai fost prezenţi prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, viceprimarii Radu Roca şi Marcela Papici, inspectorul şcolar general Claudiu Mondici, alţi credincioşi.
La finalul Liturghiei Arhiereşti, inspectorul de religie din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, Vasile Onea, a dat citire mesajului de început de an şcolar al Prea Fericitului Patriarh Daniel, în care elevii erau îndrumaţi să-şi păstreze tradiţiile religioase, apoi PS Iustin Sigheteanu a înmânat patru diplome de vrednicie pentru cei care au ajutat la ridicarea altarului de vară, nu înainte de a-i împărtăşi pe cei mici.
Directorul Liceului “Nicolae Steinhardt”, Gabriel Groza, i-a mulţumit episcopului vicar, atât în numele său, a cadrelor didactice cât şi a celor peste 540 de elevi şi a părinţilor acestora pentru că a fost prezent pentru a noua oară la festivitatea de deschidere a noului an şcolar la acest liceu, adăugând că, prin rezultatele obţinute, unitatea şcolară a devenit una reprezentativă pentru judeţul Satu Mare. De asemenea, le-a mulţumit autorităţilor prezente afirmând despre PS Iustin Sigheteanu că este “omul lui Dumnezeu care reuşeşte să unească autorităţile din judeţ”. Chiar dacă, aşa după cum spunea PS Iustin, din pricini binecuvântate vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, nu a putut fi prezent la manifestare, Gabriel Groza nu a uitat să-i mulţumească pentru ajutorul dat acestui liceu de-a lungul timpului. Totodată, şi-a exprimat dorinţa ca începând de anul viitor liceul să mai aibă două specializări: pedagogie şi sanitar.
Liceu schimbat în colegiu naţional
PS Iustin Sigheteanu a apreciat unitatea dintre autorităţile judeţene şi biserică, afirmând că acesta este un exemplu sănătos de conlucrare între cele două părţi. În continuarea discursului său, înalta faţă bisericească a afirmat că este foarte posibil ca, începând de anul viitor, Liceul Teologic Ortodox “Nicolae Steinhardt” să se transforme în Colegiul Naţional “Steinhardt-Brâncoveanu”, adăugând că şcoala are dascăli foarte buni, lucru oglindit în rezultatele obţinute de elevi. Totodată, i-a îndemnat pe elevi să păstreze tradiţiile culturale şi bisericeşti, să se îngrijească de viitorul acestei ţări şi să nu le fie teamă de nimic. Totodată, le-a urat cadrelor didactice şi elevilor succes şi a binecuvântat noul an şcolar.
Prefectul Eugeniu Avram a felicitat cadrele didactice şi elevii acestei şcoli pentru rezultatele obţinute, le-a urat mult succes pentru noul an şcolar şi i-a asigurat de tot sprijinul său pentru bunul mers al procesului de învăţământ din această şcoală. Afirmând că Liceul Ortodox este una dintre şcolile sale de suflet, Adrian Ştef a arătat că din poziţia în care se află îşi va aduce aportul la dezvoltarea acestei şcoli. Au mai luat cuvântul primarul Dorel Coica şi inspectorul şcolar general Claudiu Mondici, care au felicitat cadrele didactice şi elevii acestei unităţi de învăţământ şi le-au urat mult succes în noul an şcolar.
În cele din urmă, PS Iustin Sigheteanu, alături de autorităţi şi de conducerea unităţii şcolare, a vizitat sălile de clasă şi grădiniţa liceului, apreciind faptul că preşcolarii şi elevii vor putea învăţa în condiţii civilizate.
Florin Dura