More

    Sătmărenii s-au dat în vânt după Grecia şi Antalya

    3

    Cele mai solicitate destinaţii turistice alese de sătmăreni pentru petrecerea vacanţei în acest sezon estival au fost, în ordine, staţiunile greceşti, urmate de cele turceşti, în special Antalya, şi cele de pe litoralul românesc al Mării Negre. Faţă de anul trecut, a fost înregistrată o creştere semnificativă de cereri pentru litoralul bulgăresc. O mică parte dintre sătmărenii care au plecat în vacanţă în această vară au ales muntele, staţiunile din nordul Africii sau destinaţiile exotice.

    Antalya, devansată de staţiunile greceşti
    Potrivit reprezentanţilor agenţiilor de turism din Satu Mare, cele mai multe vacanţe achiziţionate de sătmăreni în această vară au fost pentru staţiunile turistice din Grecia, acestea reprezentând aproximativ 30% dintre vacanţele vândute în acest sezon estival. Locul secund pe podium este ocupat de staţiunile din Turcia, în special Antalya, în scădere faţă de anii precedenţi când conduceau topul, aceste vacanţe reprezentând circa 25% din numărul total de vacanţe vândute în acest an. Podiumul este completat de litoralul românesc al Mării Negre, în special staţiunea Mamaia, cu o pondere de circa 15% din numărul total de vacanţe vândute de agenţiile de turism sătmărene.
    Faţă de anul trecut, s-a putut constata o creştere destul de semnificativă a vacanţelor vândute pentru staţiunile de pe litoralul bulgăresc. Ponderea vacanţelor vândute pentru aceste staţiuni este de circa 15%, iar acest lucru se datorează faptului că, faţă de alţi ani, în această vară au existat posibilităţi de deplasare în Bulgaria, fiind şi o cursă regulată spre această ţară. Staţiunile din Croaţia au reprezentat, de asemenea, o pondere însemnată din numărul total de vacanţe vândute în această perioadă.
    Chiar dacă au o pondere foarte scăzută, vacanţele petrecute de sătmăreni în diferite staţiuni exotice, din ţări precum Mexic, Republica Dominicană sau Insulele Maldive au cunoscut o uşoară creştere în această vară. O mică parte au preferat muntele în această perioadă sau staţiunile turistice din nordul Africii.

    Vacanţele ieftine, preferate
    Dacă în anii precedenţi, turiştii sătmăreni îşi alegeau staţiunile fără să ţină cont de costuri, în acest an, majoritatea acestora au preferat vacanţele ieftine. Reprezentanţii agenţiilor de turism au mai afirmat că au fost preferate aceste vacanţe pentru ca sătmărenilor să le mai rămână bani şi pentru o vacanţă în timpul sezonului rece. “Din ceea ce am putut constata, sătmărenii au preferat în acest an vacanţele ieftine pentru a putea merge de două ori pe an: vara la mare şi iarna la munte, la schi. Doar cei cu dare de mână preferă vacanţele mai scumpe. Majoritatea preferă să facă două vacanţe mai ieftine pe an decât una şi scumpă”, a precizat un agent de turism sătmărean.
    Cum sezonul estival este la final, agenţiile de turism au scos pe piaţă vacanţele pentru sezonul rece. Oferta este destul de bogată, iar preţurile sunt pentru toate buzunarele. Agenţii de turism se aşteaptă, însă, ca cele mai vândute vacanţe să fie cele mai ieftine. “Doar cei cu dare de mână îşi pot permite două vacanţe scumpe pe an. Majoritatea economisesc bani cum pot astfel încât să îşi permită şi o săptămână la munte”, ne-a mai spus agentul de turism sătmărean. Cei care îşi achiziţionează vacanţele de iarnă acum pot beneficia de reduceri substanţiale faţă de cei care şi le vor cumpăra în sezonul rece.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE