Pe 5 septembrie va ajunge la Satu Mare caravana scrimei româneşti. Deja delegaţia de sportivi a început de câteva zile periplul prin ţară, urmând ca joi seara să ajungă la Satu Mare. În cadrul caravanei “Campionii scrimei româneşti vin în oraşul tău! Vino şi tu la scrimă!“, Federația Română de Scrimă a lansat o campanie de popularizare a scrimei în întreaga țară.
Nume mari precum Mihai Covaliu, actualul preşedinte al FRS, Tiberiu Dolniceanu, Simona Gherman, Florin Zalomir, Rareș Dumitrescu, Alin Badea, Iulian Teodosiu, George Iancu, Mădălin Bucur, Mihai Cruțu, Adrian Dabija, Dorin Băzăvan, Alexandra Predescu, Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Ana Maria Constantin, Simona Pop, Greta Vereș, Bianca Pascu sau Mirela Ifrim vor fi prezente pe 5 septembrie, de la ora 11.00, în pasajul Corneliu Coposu pentru un scop comun: popularizarea scrimei, atragerea a cât mai mulți copii spre sala de scrimă, explicarea beneficiilor practicării unui sport, interacțiunea dintre copii și marii campioni ai scrimei românești. Drept urmare vor avea loc demonstrații de scrimă, lecții de istorie a scrimei, prezentarea cluburilor din orașele gazdă, dialog între campioni și copii, ședințe de autografe și fotografii.
Premergătoare acestei demonstraţii, de la ora 10.00 va avea loc o conferinţă de presă cu principalii reprezentanţi pentru a vorbi despre această acţiune.
La Satu Mare acest eveniment de marcă nu ar fi putut avea loc fără aportul Primăriei, dar şi al cluburilor şi secţiilor de scrimă din oraşul nostru.
Totodată se va face lobby şi pentru primul film românesc de după 1989 care descrie fenomenul scrimei, “Planşa“. Aşadar, tot în cadrul campaniei Federației Române de Scrimă, anunțăm și premiera filmului independent Planșa, lungmetrajul de debut al regizorului Andrei Gheorghe. Un film despre pasiunea pentru scrimă a doi sportivi care dezvoltă o relație personală și sacrificiile lor pentru sportul de performanță. Lansarea oficială va avea loc pe 26 septembrie 2014, iar filmul va putea fi urmărit în cinematografele din toată țara și nu numai.
Această acţiune care a debutat pe 31 august a trecut deja prin oraşele Slobozia, Constanța sau Iași.
Daniel Chiorean