Tăriceanu a început demersurile pentru suspendarea lui Băsescu



Calin-Popescu-Tariceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, luni, că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Cameră, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Astfel, luni, de la ora 12.00, Tăriceanu are o întâlnire cu liderii grupurilor parlamentare de la Senat, principalul subiect fiind negocierea ponderii în Biroul permanent şi în comisii, prilej cu care va prezenta şi cererea de suspendare. El a menţionat că cererea de suspendare trebuie să aibă minimum o treime din semnăturile deputaţilor şi senatorilor, urmând a fi înaintată Curţii Constituţionale, pentru obţinerea avizului consultativ. ”După acest aviz, cererea va fi supusă votului Parlamentului şi va intra în vigoare. Calendarul pe care doresc să îl fac public este 23 septembrie, votul Parlamentului în plenul reunit, pe baza cererii de suspendare, urmat de referendum, pe 2 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale”, a anunţat Tăriceanu. El a mai spus că nu va solicita, după eventuala demitere a lui Traian Băsescu, funcţia de preşedinte interimar, care ar urma să fie exercitată de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Tăriceanu a mai anunţat că va iniţia discuţii şi cu liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor. Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că a finalizat şi documentul prin care cere suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Cererea de suspendare a preşedintelui României cuprinde trei elemente pentru care se doreşte demiterea lui Traian Băsescu, şi anume faptul că preşedintele s-a implicat în campania PMP, intervenţia directă la preşedintele Comisiei Europene, în cazul comisarului european şi raporturi instituţionale în forme necivilizate.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts