Tenis: Na Li își va anunța retragerea din activitatea sportivă



2

Jucătoarea chineză de tenis Na Li, în prezent numărul șase mondial, își va anunța vineri retragerea din activitatea sportivă, a anunțat joi televiziunea publică CCTV, citată de France Presse.

În vârstă de 32 de ani, campioana din 2011 de la Roland Garros și va agăța racheta de tenis în cui din cauza problemelor fizice, a precizat canalul sportiv CCTV într-un microblog. Potrivit televiziunii amintite, care a preluat informația de la o persoană din anturajul sportive, Na Li va face anunțul vineri, într-o conferință de presă.

După ce a câștigat în ianuarie primul turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open, Li a fost nevoită să renunțe la finalul lunii iulie la turneele de la Montreal, Cincinnati, precum și la US Open, din cauza unei accidentări la genunchi.

”Din martie sufăr de dureri la un genunchi și nu sunt în stare să joc la cel mai înalt nivel”, a recunoscut vedeta, care spera să revină în competiție la turneul de la Wuhan, orașul său natal (centrul țării), sau la cel de la Beijing, din a doua jumătate a lunii septembrie.

Na Li va rămâne prima jucătoare asiatică de tenis victorioasă într-un turneu de Mare Șlem.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts