Trei conducători auto au rămas fără permisele de conducere în urma acţiunilor desfăşurate marţi pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare pentru reducerea riscului rutier şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Permisele au fost reţinute pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi accidente cu pagube materiale. De asemenea au fost aplicate 144 contravenţii în valoare de 10.000 lei. Tot marţi, poliţiştii din cadrul Birourilor de Ordine Publică pentru Mediul Urban din municipiul Satu Mare au desfăşurat o acţiune pe linia normelor de convieţuire socială şi combaterea infracţiunilor stradale, în zone intens circulate ale municipiului, respectiv zona Piaţa Libertăţii, Calea Traian, Bulevardul Lucian Blaga şi în apropierea unităţilor de învăţământ. Cu această ocazie au fost aplicate 32 de contravenţii în valoare de 9.600 lei.
Florin Dura