More

    Victor Ponta a fost desemnat candidat la Preşedinţie

    alba01

    Congresul extraordinar al PSD a validat, vineri, cu unanimitate de voturi, scrutinul intern prin care Victor Ponta a fost desemnat candidat la prezidenţiale. În cadrul acestui scrutin intern, au fost consulaţi 414.917 membri de partid, care s-au exprimat prin vot. Procesul verbal a fost citit în cadrul Congresului extraordinar, condus de la Alba Iulia de căre preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.

    Marea Unire a României
    Fiecare vicepreşedinte regional a intrat în direct cu colegii de la Alba Iulia pentru a prezenta rezulatele scrutinului din regiunea sa. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat, vineri, în discursul susţinut în faţa Congresului PSD, reunit la Alba Iulia, că angajamentul său şi apelul adresat românilor este acela de a face împreună, pentru a doua oară, marea unire a României. „Vreau să ne asumăm cu toţii un angajament: în 1918, aici, la Alba Iulia, după ce sute de mii români şi-au dat viaţa în primul Război Mondial, am obţinut cel mai important obiectiv naţional: Marea Unire. Vreau şi vă rog să fiţi alături de mine pentru ca, la o sută de ani, să fim acea ţară mândră, puternică, respectată pe care strămoşii noştri aflaţi aici în urmă cu 96 de ani şi-au dorit-o. Acesta e angajamentul meu, acesta e apelul meu către toţi românii, să facem împreună a doua oară Marea Unire a României”, a spus Ponta.

    Preşedintele trebuie să unească
    El a precizat că profilul viitorului preşedinte al României trebuie să aibă o caracteristică importantă, respectiv aceea de a uni. „Vreau să spun un lucru important, care ţine de profilul prezidenţial, de ceea ce trebuie să facă preşedintele. Vă rog să mă credeţi că ştiu foarte bine cât de greu este să fii prim-ministru cu un preşedinte care te sabotează tot timpul. Şi vreau să-mi iau angajamentul, aşa cum mi l-am luat şi la Craiova, şi voi spune tot timpul că voi lucra ca preşedinte cu Guvernul pe care românii îl aleg pentru binele României şi pentru a fi într-adevăr uniţi în România”, a spus Ponta. El a arătat că rolul preşedintelui nu este de a lupta cu Guvernul, cu Parlamentul sau cu Justiţia, ci, dimpotrivă, este cel de a-i uni, de a-i pune ca împreună să lucreze pentru România. „Asta voi face ca preşedinte al României. Vreau să fiu acel preşedinte care asigură stabilitate, dialog şi care poate cu adevărat să-i unească pe români. Aşa vreau să fiu un preşedinte al României”, a spus Ponta.

    Milioane de suflete social-democrate
    Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a adresat, vineri, Congresului PSD, reunit la Alba Iulia, el precizând că social-democraţii au nevoie de peste cinci milioane de voturi pentru a da preşedintele României, el întrebându-i pe delegaţi dacă sunt în stare să le obţină. „Vă pun o ultimă întrebare: ne despart de Cotroceni peste cinci milioane de voturi. Suntem în stare să le avem?”, i-a întrebat Dragnea pe delegaţii PSD reuniţi la Alba Iulia. El a precizat că înainte de Congresul PSD din 2010, în care Victor Ponta a fost ales liderul partidului, a avut o discuţie cu acesta, ultimul punct fiind candidatura acestuia la Preşedinţia României. „Acum 4 ani şi 7 luni am avut o lungă discuţie cu Victor Ponta, am discutat ce credem că ar trebui făcut. Era înainte de congresul din 2010. Dumnezeu ne-a ajutat ca tot ce am stabilit atunci să se realizeze. Ultimul punct a fost ca Victor Ponta să ajungă preşedinte”, a spus Dragnea.

    alba02

    Primire de zile mari în Alba Iulia
    Sloganul folosit de PSD la alegerile europarlamentare, ”Mândri că suntem români”, precum şi motivele tradiţionale româneşti sunt reluate, vineri, la Congresul extraordinar al partidului, reunit la Alba Iulia pentru a valida candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Astfel, delegaţii veniţi la reunine au găsit pe scaune pliante care îl prezintă pe Victor Ponta dând mâna cu oamenii şi care au înscrise sloganele ”Mândri că suntem români” şi ”Victor Ponta preşedinte”. Pe verso, pliantele au înscris textul ”Alba Iulia susţine Victor Ponta preşedinte” şi au imprimate celebrele motive tradiţionale româneşti, pe care PSD le-a folosit, de asemenea, în campania pentru alegerile europarlamentare. Mai mult, panouri cu textul ”Alba Iulia susţine Victor Ponta preşedinte” şi cu motivele tradiţionale româneşti sunt arborate în tot oraşul Alba Iulia, pe stâlpi. Congresul s-a desfăşurat în sala de evenimente a hotelului Mercur, care se află la intrarea în oraş. Sala, intitulată ”Cupola”, are tavanul îmbrăcat cu satin, care cade în falduri, ea fiind dotată cu un policandru enorm, în centru, şi zece policandre mai mici. Scena a fost montată într-o parte a sălii şi are postate o serie de fotografii cu imagini de referinţă pentru români, precum Sfinxul din Bucegi sau turnul Chindiei. În părţile laterale ale scenei au fost montate două ecrane mari pe care se pot urmări în timp real imagini în direct de la celelalte conferinţe judeţene ale PSD, reunite în paralel în toată ţara.

    Sprijin pentru Transilvania
    Premierul Victor Ponta, care a verificat, vineri, stadiul lucrărilor la Autostrada Transilvania, a declarat că în anul 2018, când se vor aniversa o sută de ani de la Marea Unire, România va fi unită şi prin infrastructură, transmite corespondentul MEDIAFAX. Ponta a vizitat şantierul tronsonului de autostradă Gilău – Nădăşel, unde a afirmat că acest tronson va fi finalizat în 2015, urmând ca până la începutul anului viitor să fie începute lucrările sau studiile de fezabiliate şi pentru alte porţiuni ale autostrăzii. “Este acest tronson la care se lucrează şi la care avem toată finanţarea. Este în fază finală de verificare a ofertelor tronsonul Suplacu de Barcău -Borş şi, de asemenea, refacerea studiului de fezabilitate şi studiul de fezabilitate pentru cele două bucăţi, de la Nădăşel la Mihăieşti şi Mihăieşti – Suplacu de Barcău. Deci tot sectorul de autostradă care va lega Clujul de Europa este finanţat din bugetul de stat. Din fonduri europene se lucrează deja la patru tronsoane. Practic, Clujul se leagă de Autostrada Sibiu-Nădlac, suntem în faza avansată cu proiectul finanţat tot din fonduri europene, de la Câmpia Turzii la Ogra, mai departe spre Târgu Mureş”, a spus Ponta. Ponta a mai spus că în 2018, când se împlinesc o sută de ani de la Marea Unire, România poate fi unită şi prin infrastructură. “Ardealul va avea cea mai importantă reţea de autostrăzi şi sigur că toate au valoare dacă reuşim să facem şi Comarnic – Braşov şi mai departe Sibiu – Piteşti şi Târgu Mureş – Iaşi. (…) Important e că în 2018, când aniversăm o sută de ani de la Unire, sunt convins că putem să fim uniţi şi ca infrastructură”, a spus premierul. La rândul său, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, care l-a însoţit pe premier, a declarat că speră ca studiul de fezabilitate la tronsonul de autostradă Nădăşel – Mihăeieşti, Mihăieşti – Suplacu de Barcău să fie finalizat anul acesta. “La tronsonul de autostradă Nădăşel – Mihăeieşti, Mihăieşti – Suplacu de Barcău se finalizaează studiul de fezabilitate, sperăm în acest an. Anul viitor, în acest timp, se va lucra sută la sută şi acolo, la Suplacu de Barcău – Borş se va lucra mai devreme, că acolo e finalizată licitaţia, urmează să stabilim câştigătorul în următoarele două săptămâni”, a spus Rus.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE