More

    Zeci de formaţii se vor întrece pe străzile sătmărene

    1

    Peste 20 de formaţii din cinci ţări se vor întrece pe străzile din municipiul Satu Mare. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă inedite, organizate în Parcul Libertăţii, de către organizatorii Festivalului Muzicii de Stradă, locaţie în care se va desfășura o parte din programul evenimentului în weekendul din 19-21 septembrie. Organizat în premieră națională în această formă, Festivalul Muzicii de Stradă va umple spațiile publice și străzile sătmărene cu muzică live, de la centrul istoric până în adâncul cartierelor.

    Gergely Butka, în calitate de organizator principal, a declarat că la nici trei săptămâni de la lansarea oficială, organizatorii au înregistrat deja peste 20 de formații din cinci țări, muzicieni care se vor urca pe mini-scenele sătmărene și vor lupta pentru a câștiga premiul cel mare de 1.000 de euro oferit de Orange Romania. Punctajul final se va acorda pe baza votului publicului și a juriului de specialitate, membrii juriului fiind: entertainerul Gabi Jugaru – redactor de emisiuni radio/tv, comediant, muzician, Bartos Erzsebet – realizator de emisiuni radio și Adrian Coliță – reprezentant Dynacord România. Înscrierea muzicienilor este posibilă până vineri, 12 septembrie, pe pagina oficială a evenimentului www.muzicadestrada.ro.
    Festivalul Muzicii de Stradă se va organiza în parteneriat cu Primăria Municipiului Satu Mare. Publicul sătmărean va avea parte de o varietate impresionantă de stiluri muzicale, amintim doar câteva formații din cele 20 înregistrate. New Levites din București va interpreta piese gospel și country într-o formă unicat. QuarKtett din Budapesta aduce piese blues&jazz semnate de Muddy Waters sau era târzie a Beatles pe harmonică și vioară. Băieții de la Căminul 16 din Cluj-Napoca cântă piese Bon Jovi și alte hituri pop/rock, Koszika &the Hotshots din Târgu Mureș reinventează muzica folclorică cu elemente de funky, jazz și bossanova. Moon folded in Two ivine, de asemenea din Târgu Mureș, interpretează piese de Bob Dylan şi Tracy Chapman, iar duetul orădean/sătmărean Jonathan & Mr.F se va constitui expres pentru Festivalul Muzicii de Stradă, pentru a încânta sătmărenii cu improvizații jazz&blues!
    Nu vor lipsi nici formațiile sătmărene Black River Blues Band, Florian Acoustic, DØTS, Rollscream, trioul Sunday School, StraightUp, Jánosi „the One” Csaba, The Phoenix şi celebrul percuţionist sătmărean “Csabcsi”. Astfel, vineri, 19 septembrie, se vor amplasa mini-scene în locații deosebite, printre care amintim cartierele Micro 16, Micro 15, Piața Eroilor Revoluției, iar în 20-21 septembrie, sâmbăta și duminica, scenele se vor muta în Centrul Istoric, sătmărenii vor avea posibilitatea de a savura diferite stiluri muzicale plimbându-se pe Corso și în parcul central. Programul detaliat se va comunica prin presă în ultima săptămână dinaintea evenimentului, iar în weekendul următor din 19-21 septembrie, toți iubitorii muzicii sunt invitați să fie prezenți la nașterea unui festival.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE