Lora, declarații incredibile despre divorț



5

Situația maritală a Lorei s-a transformat, cu siguranță, în cel mai mare subiect de dispută printre fanii ei. Unii sunt convinși că frumoasa artistă va divorța, alții speră că, totuși, cântăreața și Dan Badea vor ajunge la un numitor comun, unul necesar salvării căsniciei lor. Și, pentru a lămuri toate speculațiile făcute, Lora a făcut o serie de dezvăluiri senzaționale pentru VJ Radu, într-un interviu acordat Star Magazonului de weekend.

Problemele dintre Lora și Dan sunt apărute încă de acum multe luni, ea recunoscând pentru Raru că, în iulie, deja existau probleme. ”De ziua mea, am fost foarte singură și mă simțeam foarte tristă”, spune artista. Cu toate acestea, cântăreața își dorește ca măritișul ei să nu fi ajuns la un final. ”Încercăm, știi, ăsta e cuvântul. E evident că avem o problemă pentru că lumea nu ne-a mai văzut împreună de mult și asta din cauza programelor noastre foarte încărcate. Desincronizarea asta ne cam afectează, dar orice ține de o hotărâre despre relație o vom lua împreună și vom vorbi împreuna despre asta”,  a mai spus Lora.

n altă ordine de idei, pentru prima oară, Lora își explică trăirile din aceste momente grele pentru ea: ”Noi suntem supărați puțin pe destin. E trist că viața ne-a adus împreună să ne încurajăm unul pe altul, că am făcut asta, am fost alături la bine și la greu și, după aceea, când suntem bine și facem ce ne-am încurajat unul pe altul să facem, nu mai reușim să ne vedem, să ne privim în ochi”.
Deși recunoaște că Dan Badea, soțul ei, îi este în continuare cel mai bun prieten, Lora explică că atât nu este deajuns. ”Cel mai bun prieten poate fi oricum… Dar, când spui soț sau soție, parcă trebuie mai mult de atât. Și, pentru ”mai mult de atât-ul” asta ne luptăm acum să-l câștigăm, să-l trăim pentru că în rest suntem foarte ok.
Ca un făcut, piesa pe care o scoate acum Lora este una tristă. ”Mi se pare foarte ciudat că propria mea coloană sonoră a vieții e cântată de mine. Mi se pare ciudat lucrul ăsta”, mai spune ea.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts