Cupa “Eliberării Municipiului Carei“ cu 60 de pugilişti la start



box

Vineri şi sâmbătă, municipiul Carei va găzdui o nouă gală de box. Este vorba de ediţia a doua a Cupei Eliberării Muncipiului Carei, care se află la a doua ediţie, prima după 1989. S-au înscris peste 60 de pugilişti de la zece cluburi din ţară, iar competiţia va avea loc în sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu.

Organizator principal este clubul Sab-Gomez Carei, reprezentat de preşedintele şi antrenorul Gheorghe Sabău, în colaborare cu Direcția de Cultură și Sport Carei, Primăria Municipiului Carei şi Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Carei, dar şi DJST Satu Mare.

La gală vor fi prezenţi şi sportivi de la celelalte cluburi sătmărene, Olimpia Căuaş şi CS Voinţa Satu Mare. Pentru un total de 10 mai adăugăm cluburile: CSM Baia Mare, CSM Zalău, CSM Cluj, CSS Hunedoara, Fundaţia pentru Tineret şi Sport Slatina, CSS2 Baia Mare şi CSS Sighet.

Programul este următorul:
– vineri, începând cu ora 10.00: vizita medicală, cântarul oficial, de la ora 16.00 – semifinale.
– sâmbătă, de la ora 10.00: finalele

“Prima ediţie a avut loc în 1989, iar acum ne-am decis să continuăm acest eveniment. E nevoie de multă muncă şi de pregătiri pentru ca totul să iasă aşa cum trebuie. Vom avea un ring frumos, iar competitorii vor veni din mai multe părţi ale ţării. Referitor la clubul Sab-Gomez, am reuşit să obţinem câteva rezultate notabile în cadrul Campionatelor Naţionale şi a Cupei României“, a spus Gheorghe Sabău.

Meciurile au fost împărţite pe diferite categorii de vârstă, copii, cadeţi, juniori, tineret şi seniori, atât la fete cât şi la băieţi, dar şi pe diferite categorii de greutate. Nu vor lipsi premiile, dar şi oficialităţile invitate la acest concurs, din cele declarate de antrenorul Sabău: Mircea Govor – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Eugen Kovacs – primarul municipiului Carei şi Dorel Coica – primarul municipiului Satu Mare şi mulţi alţii.

Daniel Chiorean





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts