Sala Sporturilor din Târgovişte găzduieşte astăzi un duel baschetbalistic între echipa pregătită de fostul antrenor al CSM-ului sătmărean Dan Fleşeriu şi echipa al cărei antrenor este Adriana Pricop, CSM Satu Mare. Fleşeriu a avut-o ca “elevă“ pe Adriana Pricop, în primii ani de la înfiinţarea echipei de baschet, iar acum cei doi vor fi rivali în postura de antrenori.
Adriana Pricop a evoluat şi la echipa din Târgovişte cu ani în urmă, iar acum se întoarce în postura de adversar.
Delegaţia sătmăreană a pornit ieri la prima oră spre Târgovişte, delegaţia numărând zece baschetbaliste: Andreea Orosz (Olah), Bianca Voica, Eniko Laza, Renata Szmutku, Flavia Ferenczi, Marija Radovic, Ashley Adams, Toccara Ross, Luminiţa Manta şi Bianca Kiss.
Din păcate Andreea Pop s-a accidentat în meciul cu U Cluj, iar verdictul medicului, ruptură de ligamente şi menisc, a fost unul crunt, astfel că “Rusi“ nu va mai evolua în acest sezon pentru Satu Mare.
“Voi respecta cât se poate de mult Satu Mare, voi trata meciul foarte serios, pentru că echipa sătmăreană are o echipă de luat în seamă şi în campionatul acesta“, a declarat Fleşeriu.
Duelul dintre Fleşeriu şi Pricop va fi arbitrat de Nicolae Dragoş (Piteşti) şi Valentin Neagu (Bucureşti), comisar FRB Gheorghiţă Mădârjac.
D. Chiorean