După remiza albă de acasă cu CSM Râmnicu Vâlcea, Olimpia joacă azi la Reşiţa pe terenul, liderului Seriei a II-a din Liga a II-a.
Metalul Reșița şi FC Olimpia 2010 Satu Mare se întâlnesc în cadrul etapei a 7-a. Metalul ocupă prima poziţie în vreme ce Olimpia se află pe poziția a opta, cu patru puncte. Reşiţenii vin și ei după o remiză (1-1), înregistrată pe terenul celor de la FC Bihor Oradea.
Înaintea meciului de sâmbătă, din Valea Domanului, rosso-nerii nu au probleme de lot, elevii lui Daniel Oprița fiind hotărâți să facă un joc bun, la capătul căruia să se bucure de toate cele trei puncte.
„Probleme de lot nu avem, nu avem accidentați, nu avem suspendați, lotul este complet, a spus antrenorul principal Daniel Oprița. Vom aborda jocul cu Olimpia Satu Mare la victorie, mai ales că jucăm acasă și încercăm să câștigăm toate cele trei puncte. Avem punctaj maxim (nouă puncte – n.r.) în meciurile de acasă și sperăm ca după cel cu Satu Mare să avem 12 puncte. Vom întâlni o echipă bine organizată, va veni să ia un punct, se apără foarte bine și o să fie un meci dificil. Pentru că nu mai sunt Timișoara sau Vâlcea, care cât de cât încearcă să joace, să iasă la joc, o să trebuiască să-i «desfacem», deci avem de luptat cu ei. Sunt dezamăgit după remiza de la Oradea, am pierdut două puncte în ultima secundă cu acel penalty ratat. Puteam să obținem victoria și ne distanțam în clasament. După aspectul jocului, meritam să luăm cele trei puncte. Dar nu-i nimic, mergem înainte, așa a fost să fie, ăsta-i fotbalul.“ a mai spus Opriţa pentru caon.ro.
Olimpia a pornit de ieri spre Reşiţa iar antrenorul Cosmin Bodea nu are probleme în lot. Burlacu revine după suspendare iar Bălău şi Onicaş sunt refăcuţi şi ar putea intra şi ei în meciul din Valea Domanului.
“ Mergem să luăm punct sau puncte. Sper să facem un joc bun şi să înscriem şi în deplasare. Sigur că în continuare îmi doresc un atacant şi un mijlocaş stânga dar deocamdată trebuie să ne descurcăm cu ce avem. Ne-am antrenat bine şi îmi doresc să se vadă asta şi în teren”, a spus Cosmin Bodea înaintea plecării spre Reşiţa.
Olimpia ar putea începe meciul de la Reşiţa în formula : Anca Trip- Burlacu, Heil, Mureşan, Iuhas- Gavrilescu, Schwarzkopf, Villand, Munteanu- Bic-Boştină.
Partida Metalul Reșița – Olimpia Satu Mare va fi sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 11, pe stadionul „Mircea Chivu“ din Valea Domanului. Biletul de intrare costă cinci lei.
Programul etapei:
Ieri
Poli Timişoara – FC Bihor Oradea 3-0
Azi
Metalul Reşiţa – FC Olimpia Satu Mare ora 11:00
CSM Râmnicu Vâlcea – FC Olt Slatina 11:00
CS Mioveni – Unirea Tărlungeni 11:00
Şoimii Pâncota – FC Caransebeş 11:00