Simona i-a pricinuit Serenei una dintre cele mai dure înfrângeri din carieră



1

Simona Halep (4 WTA) a jucat un tenis extraterestru în faţa liderului mondial Serena Williams şi s-a impus cu 6-0, 6-2 în runda a doua a Grupei Roşii de la Turneul Campioanelor.

“Bagel în 20 de minute”

Simona a intrat pe terenul Singapore Indoor Stadium cu un zâmbet larg pe faţă, aşa cum a făcut-o şii la meciul din prima rundă cu Bouchard  (6-2, 6-3). Pe liderul mondial Novak Djokovic îl vedem des cu o asemenea expresie pe faţă la începutul partidelor, iar Halep a demonstrat că este varianta feminină a sârbului şi ca joc. Umilinţa administrată Serenei s-a produs cu adevărat în primul set, un act pe care jucătoarea antrenată de Wim Fissette l-a jucat perfect. A accelerat schimburile la momentul potrivit şi a chinuit-o pe Williams cu unghiuri ideale. Americanca a comis şapte duble greşeli în primul act, două dintre ele la minge de break, iar Simona i-a administrat un “bagel”, în doar 20 de minute de joc.

“Serena a aplaudat-o pe Simona”

Setul al doilea a început ca şi primul, cu un break, iar momentul de graţie al celei mai bune jucătoare din România s-a produs la minge de 2-0. Românca a lăsat-o fără replica pe americanca venită la fileu la fel ca un animal de pradă, cu un pasing superb de rever. A fost faza în care gazela a păcălit leopardul, titlu pe care Williams, neputincioasă astăzi, şi-l adjudecă şi prin banderola de la mâna dreaptă. Loviturile năprasnice ale Serenei nu au mai făcut puncte câştigătoare ca altădată, fiind supuse unui evantai defensiv de mare clasă pe care Simona l-a deschis cu backhand-ul. Constănţeanca a menţinut ritmul, a respectat tactica, iar jocul a continuat în aceeaşi notă: 6-0, 6-2, după o oră şi cinci minute.

Halep a intrat în istorie, nu doar prin faptul că a obţinut prima victorie în faţa unei jucătoare din Top 3 WTA. Williams avea un palmares de 16 victorii consecutive la Turneul Campioanelor, fiind şi campioana ultimelor două ediţii. Câte doi aşi au reuşit cele două jucătoare, Simona salvând 6 mingi de break din 6 şanse ale adversarei.

Astfel, Simona Halep este aproape sigur calificată în semifinalele turneului dotat cu 6,5 milioane de dolari, iar situaţiile clasării pe unul dintre primele două locuri încă de miercuri sunt:

  • Eugenie Bouchard (Canada) o învinge pe Ana Ivanovic (Serbia), de la ora 14:30
  • Ivanovic trece în trei seturi de Bouchard





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts