Multă voință, puțină putință



oli

Mult așteptatul reviriment al Olimpiei nu s-a produs nici sâmbătă în fața celor de la CSM Râmnicu Vâlcea. Galben-albaștrii au dezamăgit din nou și, după un meci în care ocaziile de poartă au putut fi numărate pe degetele de la o mână, tabela de marcaj a rămas nemodificată până la final. Un 0-0 până la urmă echitabil după o partidă de angajament în care băieții noștri au vrut, dar au lăsat impresia că n-au putut mai mult!

Nici vremea n-a ținut cu fotbalul, ploaia mocănească ce a căzut peste Sătmar sâmbătă dimineața a făcut ca terenul să fie unul greu, alunecos, ce a împiedicat construcția. În aceste condiții ai noștri au încercat să joace direct pe vârf, doar că, din păcate, Boștină e departe de forma arătată sezonul trecut . Acesta a fost ușor de citit, cu preluări largi și mișcări greoaie nu a reușit să -și depășească adversarii.

Antrenorul Bodea a încercat să schimbe din mers sistemul și în partea a doua l-a introdus pe Laso în locul lui Faur și pe final a forțat cu două vârfuri, Schwarzopf fiind înlocuit cu Feier. Schimbările au crescut presiunea la poarta oltenilor dar din păcate nu au adus și golul pe tabelă, Laso și Gavrilescu irosind pe final cele mai mari ocazii ale trupei noastre.

De partea cealaltă Vâlcea a părut că se mulțumește cu un egal, nu a forțat în atac și a preferat să închidă culoarele spre poarta lui Bela Feier.

Cam atât despre un meci pe care sincer și noi, și cei 200 de spectatori ce au îndurat ploaia, am vrea să-l uităm cât mai rapid. Urmeză o deplasare de foc la Reșița pe terenul liderului…Unde, cine știe, Olimpia poate sparge gheața și la fel ca anul trecut poate obține un rezultat pozitiv.


OLIMPIA: Anca – Muntean, Mureșan, Heil, Iuhas, Villand, Svarczkopf (70 Feier), Bic, Gavrilescu, Faur (46 Laso), Boștină.

CSM Râmnicu Vâlcea: Fejer – Samson, I. Stoica, Pârvulescu, Briceag, Vlad Munteanu, L. Iordache, Alex. Ionescu (Konyeha ’87), Ov. Popescu, N’Kongue (Cosmin Neagu ’61), Ad. Codin (Calcan ’71).
Arbitraj bun asigurat de brigada Florin Marcu (Oradea) – Gabriel Stroe și Romică Bârdeș din Pitești.


Bodea: Nu am ce să le reproșez jucătorilor…
„A fost un joc care din punct de vedere a dăruinţei şi a efortului nu pot să le reproşez nimic jucătorilor doar că ne lipseşte ceva în faţa porţii şi, din păcate, nu înscriem. Nu pot să nu fiu mulţumit de cât s-a alergat pe teren, au respectat ce am discutat. Ne-am fi aşteptat la o victorie care ne dădea puţin moral şi ieşeam puţin din zona aceasta. Nu ne-au surprins vâlcenii cu nimic, pe un asemenea teren nici ei nu puteau să construiască… E o situaţie grea, am văzut puţină crispare şi pe jucători, deoarece şi ei sunt sub presiune când nu câştigi. Să vedem ce vom face de acum înainte”, a declarat la conferința de presă, antrenorul Olimpiei, Cosmin Bodea.

Nefitovici: Starea terenului a încurcat ambele echipe!
„Nu suntem mulțumiți deloc, suferim la finalizare, e al patrulea meci în care nu marcăm. În situația apăsătoare trebuie să marcăm, obiectivul nostru este să câștigăm fiecare meci, dar din păcate nu ca și astăzi. Poate și starea terenului a îngreunat ambele echipe. Și Satu Mare era în lipsă de puncte, ambele echipe și-au dorit să marcheze, s-a jucat precaut din cauza situației care există și la Satu Mare și la noi”, a declarat antrenorul secund al vâlcenilor, Fane Nofitovici. De remarcat că antrenorul principal al oaspeților, Erik Lincar a stat în tribună acesta fiind suspendat pentru încă patru etape de Comisia de disciplină a FRF după declarațiile date la adresa arbitrajului de la meciul cu ACS Poli din etapa a 2-a!


Reșița s-a împiedicat la Oradea
În partidele etapei a 6-a în Liga a 2-a (seria de Vest) a dominat echilibrul. Doar Mioveniul s-a impus în „fieful” Oltului lui Dan Oprescu, pentru ca în rest tabelele de marcaj să consemneze remiza. Cea mai surprinzătoare dintre ele poate fi considerată cea de la Oradea, acolo unde liderul din Valea Domanului s-a împiedicat de fosta „lanternă roșie”. Bihorenii chiar au condus până spre final prin reușita arădeanului Claudiu Pascariu și chiar dacă au fost egalați au părăsit ultima poziție, pe care acum o ocupă, la golaveraj, pâncotanii.

FC Bihor – Metalul Reșița 1-1
Au marcat: Pascariu – min. 20/ Buhăescu – min. 76
Olimpia Satu Mare – CSM Râmnicu Vâlcea 0-0
FC Caransebeș – Fortuna Câmpina 0-0
FC Olt Slatina – CS Mioveni 0-2
Au marcat: Gălan – min. 18, Vintilă – min. 86
Unirea Tărlungeni – Șoimii Pîncota 2-1
Au marcat: L. Nicolae – min. 4, S. Marin – min. 41 / A. Mihai – min. 78
ACS Poli Timișoara a stat.

Etapa următoare (11 octombrie): ACS Poli – FC Bihor, Metalul Reșița – Olimpia Satu Mare, CSM Râmnicu Vâlcea – FC Olt, CS Mioveni – Unirea Tărlungeni, Șoimii Pîncota – FC Caransebeș. Fortuna Cîmpina stă.

Untitled-2





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts