România câştigă în Finlanda. Pleacă sau nu Piţi?



romania

Naționala de fotbal a României a învins formația Finlandei cu scorul de 2-0 (0-0), marți seara, pe stadionul Olimpic din Helsinki, într-un meci din Grupa F a preliminariilor EURO 2016.

România s-a impus prin ”dubla” lui Bogdan Stancu (54, 83), ambele goluri din pasele lui Lucian Sânmărtean, și a făcut un nou pas spre calificarea la turneul final din Franța. Tricolorii, chiar dacă nu au făcut un joc nemaipomenit, au făcut uitată impresia din meciul cu Ungaria de la București (1-1).

Finlanda a controlat debutul jocului, dar nu a reușit să se apropie periculos de poarta lui Tătărușanu. Hoban a avut prima oportunitate a meciului (12), însă a șutat pe lângă poartă. Două minute mai târziu, gazdele au singura lor ocazie, însă Tătărușanu a respins șutul trimis la colțul scurt de Hetemaj.

Începutul reprizei secunde a fost cât se poate de bun pentru echipa României: gol marcat de Bogdan Stancu, printr-o lovitură de cap, din cornerul executat de Sânmărtean (54), iar finlandezii au rămas în 10 oameni, după eliminarea lui Ring (56).

Tricolorii au controlat jocul și au încercat să puncteze pe contre, însă fazele clare au lipsit, jucătorii români tratând unele situații cu prea multă lejeritate. Prima ocazie bună de gol s-a consumat în minutul 75, când Maenpaa a scos de sub transversală șutul lui Tănase.

Bogdan Stancu a închis conturile în minutul 83, cu o execuție de excepție, șut de la marginea careului la colțul lung, din pasa aceluiași Sânmărtean: 0-2. Rusescu a fost și el aproape de gol (88), cu un voleu peste poartă. Răzvan Raț, căpitanul naționalei noastre, a bifat cu această ocazie selecția cu numărul 100. România va juca următorul meci acasă cu surprinzătorul lider al grupei, Irlanda de Nord, pe 14 noiembrie.

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Victor Pițurcă, a declarat, marți seara, la TVR 1, după meciul cu Finlanda (2-0), din preliminariile EURO 2016, că nu are o ofertă concretă și nu știe dacă va pleca de la reprezentativă.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts