România – Kosovo 36-24, în preliminariile Campionatului European din 2018



2

Naționala masculină de handbal a României a învins reprezentativa Kosovo cu scorul de 36-24 (17-10), miercuri seara, în Sala Dinamo din București, în meciul de debut în preliminariile Campionatului European din 2018.

Tricolorii au obținut o victorie confortabilă la debutul lui Aihan Omer în al treilea său mandat ca selecționer al naționalei României, însă după un început mai dificil.

România s-a desprins la trei goluri abia după minutul 20 în fața unei formații aflată la primul său meci oficial din istorie. Echipa noastră a intrat la pauză cu un avans de șapte goluri, 17-10, rezistând fără să ia gol timp de două minute cu doi oameni mai puțin și chiar marcând o dată.

Debutul părții secunde a fost slab, cu patru goluri la rând încasate de România, dar cu trecerea timpului echipa noastră a refăcut diferența, care s-a mărit constant, până la 12 goluri în final, 36-24.

România va juca revanșa pe 1 noiembrie, la Prishtina. Din grupa C mai face parte și Italia, pe care tricolorii o vor înfrunta în luna iunie a anului viitor. Doar câștigătoarea grupei se va califica în faza următoare a competiției.

Au evoluat echipele:
România: Rudi Stănescu, Răzvan Szopka — Mihai Asoltanei (1 gol), Alin Șania (3), Laurențiu Toma (4), Valentin Ghionea (5), Dan Racoțea (3), Cristian Ghiță (2), Dragoș Iancu (1), Marius Novanc (4), Alexandru Csepreghi (4), Marius Stavrositu (6), George Buricea, Dan Savenco (1), Bogdan Criciotoiu (1), Demis Grigoraș (1). Selecționer: Aihan Omer.
Kosovo: Arber Curri, Flamour Gerbeschi — Beni Syla, Vlerson Zherka, Kastrioti Jupa (1), Kreshnik Krasniqi (1), Florim Hoxha (8), Ylber Mjeku (6), Enis Kabashi (1), Valon Dedaj (2), Deniz Terziqi, Ngadhnjim Xhafolli, Oltion Beshiri (1), Egzon Gjuka (1), Petrit Prekazi (3), Lindrit Fetahu. Selecționer: Alfred Llazari.

Arbitri: Michail Mertinian, Evangelos Syrepisios (ambii din Grecia); Delegat EHF: Telemachos Savvides (Cipru)





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts