Etapa a şasea, intermediară, a Diviziei A la handbal masculin s-a disputat ieri. CSM Satu Mare a jucat în deplasare la Făgăraş cu HCM. Conform hârtiei braşovenii s-au impus cu 30-28, la pauză 15-15, însă ultimele minute au oferit o întâmplare nefericită.
Mai exact în minutul 56, moment în care jocul era oprit pentru ca un jucător gazdă să primească îngrijiri medicale, doi spectatori au pătruns pe teren.
Mai mult decât atât au vrut să îl lovească pe cel mai bun jucător al CSM-ului, Acsinia. Însă jandarmii au intervenit prompt şi au oprit un posibil “măcel“.
În foaia de arbitraj, conform celor spuse de staff-ul sătmărean, arbitrii bucureşteni au descris că incidentul s-a petrecut în time-out. Vom vedea care sunt măsurile pe care comisiile de disciplină ale FRH le vor lua după acest eveniment neplăcut, s-ar putea chiar ca Făgăraşul să piardă meciul la masa verde.
Revenind la meci, în minutul 16, formaţia sătmăreană conducea cu 12-7, dar portarii noştri au reuşit puţine intervenţii şi până la pauză gazdele au revenit pe tabela care arăta 15-15.
Dacă prima repriză a fost una reuşită pentru gruparea noastră, partea a doua a fost una cu prestaţii mai slabe, din ceea ce ne-a declarat antrenorul Nicolae Istrate.
Au marcat pentru CSM Acsina – 9 goluri (4 din 7 m), Mureşan şi Olah-6, Ungar-4, Cristescu-2, Mateş-1. Au evoluat portarii Cioroiu şi Pogynă, respectiv Santeiu, R. Pop şi Clipea.
Sâmbătă de la ora 11.00, în sala Ecaterina Both, CSM Satu Mare primeşte vizita celor de la HCM Sighişoara, într-un meci arbitrat de cuplul bihorean C. Foltic-C. Pipa.