Echipa de volei de la CSM Satu Mare a jucat marţi seara şi ieri după-amiază două meciuri amicale, la Tg. Mureş, cu Medicina. Însă nu au fost partide obişnuite, cu scoruri pe seturi ci un fel de antrenament. Totuşi s-a putut desemna câştigătoarea. Dacă primul joc a fost câştigat de gazdele de la Tg. Mureş, al doilea a aparţinut elevelor pregătite de Adrian Pricop. Vă reamintim că vineri, de la ora 18.00, la sala Ecaterina Both are loc returul primei faze din Cupa României dintre CSM Satu Mare şi CSM Lugoj, în tur lugojencele impunându-se cu 3-0.