More

    12 perechi de la Royal Dance Club pleacă la Naţionalele de Clase

    Unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul Federației Române de Dans Sportiv (FRDS), Campionatul Național de Clase, va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni (8-9 noiembrie) la Reghin.

    Competiția este organizată de Clubul ‘Dansul Viorilor’ din localitate, sub egida F.R.D.S. La această mare manifestare sunt așteptați să participe sportivi de la peste 200 de cluburi din țară, care se vor întrece pe categorii de vârstă și clase valorice.

    12 perechi de la Royal Dance Club se vor bate pentru medalii iar antrenorul Ovidiu Ignat e convins că sătmărenii vor urca pe podium la Reghin.

    “Am încredere în toţi sportivii noştri şi mi-aş dori ca toate perechile să ajungă la medalii. Şi anul trecut am avut campioni naţionali. S-a muncit bine anul acesta şi ce e mai important creştem ca valoare de la un sezon la altul”, ne-a spus Ovidiu Ignat.

    FRDS acordă o atenție deosebită acestui eveniment la care sunt invitați să jurizeze cei mai buni arbitri români.
    Cu ocazia Campionatului Național de Clase va avea loc și Gala Dansului Sportiv Românesc, în cadrul căreia vor fi premiați sportivi, cluburi și personalități din cadrul FRDS.
    Florin Mureşan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE