În cadrul unui parteneriat al Liceului cu Program Sportiv cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare s-a realizat o acţiune amplă având ca temă „Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor“, susţinută de către comisar de poliţie Simona Săndulescu, coordonator al compartimentului de analiză și prevenire a criminalității, în colaborare cu consilierul şcolii, Turtoi Timea şi bibliotecar, Petrik Ana, cu sprijinul conducerii liceului.
Acţiunea a fost implementată în trei clase – clasele a XI-a B, a XII-a A şi a XII-a C- şi a durat câte două ore, timp în care s-au dezbătut teme cum ar fi răspunderea penală în cazul săvârşirii unor fapte antisociale şi sancţiunile acestora, prevenirea accidentelor rutiere comise de tinerii conducători auto şi necesitatea respectării regulilor şi a legii. Elevii au vizionat cu interes filmul tematic „Cheia e la tine“, în care s-au prezentat situaţii infracţionale reale comise de tineri, înţelegând astfel riscurile şi consecinţele consumului de alcool, absenteismului şi apartenenţei faţă de un anumit grup de prieteni. Activităţile s-au desfăsurat sub forma unor discuţii interactive, elevii având ocazia să adreseze întrebări primind răspunsuri concrete la nelămuririle lor, dar şi sfaturi pentru a fi precauţi şi responsabili în faptele pe care le săvârşesc. Aceştia au conştientizat importanţa familiei şi a şcolii în educarea şi protejarea copiilor, favorizând realizarea şi integarea lor socială.
Pe această cale mulţumim doamnei comisar Simona Săndulescu pentru informaţiile şi îndrumările oferite care vor fi cu siguranţă folositoare elevilor pe parcursul vieţii.