More


    Cu gândul la revanşă

    =

    oli

    Returul sezonului regulat din Liga a 2-a începe în acest week-end. Olimpia va juca azi de la ora 11 pe teren propriu împotriva celor de la FC Caransebeş. Oaspeţii vin la Satu Mare de pe ultimul loc al seriei, iar singurul lor succes din campionat a fost bifat în prima rundă atunci când au trecut la limită, 1-0, de Olimpia.

    Jucătorii Olimpiei se gândesc doar la victorie mai ales că vin după un succes obţinut etapa trecută acasă cu Tărlungeni după un meci în care unicul gol a fost marcat pe final dar în care Bujor şi Villand au ratat ocazii importante în prima repriză.

    “Sper să dăm gol repede pentru a nu mai intra în criză de timp. Dacă la pauză conduceam cu 2 sau 3 la zero nu mai avea nimeni de comentat după partida cu Tărlungeni“, a spus căpitanul Cosmin Iuhas la emisiunea Săptămâna sportive de la Nord Vest TV. Acesta speră ca împreună cu colegii săi să îşi ia revanşa după înfrîngerea suferită la Caransebeş.

    “Au o echipă periculoasă. Atunci ne-au surprins , a fost şi elanul de debut, dar acum altele vor fi datele problemei” a mai punctat Iuhas.

    Antrenorul oaspeţilor, Alin Artimon, speră ca echipa sa să pună punct șirului de înfrângeri – ajuns la cinci consecutive, după cea de la Oradea – și să smulgă puncte de pe terenul singurei formații pe care a reușit să o învingă în acest sezon, în runda inaugurală.

    „Sunt convins că va fi un joc tare, un joc intens, greu pentru noi. Întâlnim o echipă care la începutul campionatului şi-a propus să se bată la promovare şi sunt convins că n-au renunţat în sinea lor la această ţintă, iar în cel mai rău caz îşi propun să se claseze între primele şase. Noi suntem în deficit de puncte şi ne dorim să întrerupem căderea aceasta liberă şi să agonisim puncte care să ne ofere o iarnă cât de cât liniştită, o iarnă în care să putem construi, sau reconstrui ceea ce noi credem că se poate repara. Sunt deja două săptămâni în care am muncit, în care sunt mulţumit de jucători, sunt două săptămâni în care am lucrat foarte mult din punct de vedere tactic, acesta fiind singurul sector pe care îl putem îmbunătăţi în momentul de faţă, şi sper ca acest lucru să se vadă de la joc la joc, să existe o creştere care să ne ajute să adunăm puncte. Sunt încrezător că am reuşit să corectăm din ceea ce am greşit şi la Oradea, şi poate vom avea şi ceva mai multă şansă, să obţinem puncte atunci când merităm. În jocul de la Oradea n-am obţinut nimic şi sunt convins că toţi cei care am văzut jocul sunt de acord cu mine că meritam mai mult decât nimic”, a spus antrenorul Alin Artimon, citat de site-ul 7-zile.com.

    Olimpia nu are probleme de lot iar antrenorii Csik şi Dragomir pot alinia cel mai bun 11.

    Partida Olimpia-FC Caransebeş va începe la ora 11, preţul unui bilet e de 5 lei.

    Echipe probabile:
    Olimpia: Anca-Trip- Munteanu, Mureşan, Heil, Iuhas- Gavrilescu, Bic, Villand, Laso- Bujor, Boştină. Antrenor Tibi Csik.
    FC Caransebeş: V. Coca – Al. Manea, Goşa, Dicu, Buşu – Precup, Suru – S. Lupu, Poiană, Negoescu – Himcinschi. Antrenor: Alin Artimon

    Iată programul primei etape a returului:
    Ieri
    Poli Timişoara – CS Mioveni 1-0
    Azi
    Râmnicu Vâlcea – Şoimii Pâncota
    Metalul Reşiţa – AFC Fortuna
    FC Olimpia – FC Caransebeş
    FC Olt Slatina – Unirea Tărlungeni

    Clasament
    1.ACS Poli Timişoara 27p
    2.CS Metalul Reşiţa 23
    3.AFC Fortuna 18
    4.CS Mioveni 17
    5.Unirea Tărlungeni 14
    6.CSM Râmnicu Vâlcea 12
    7.FC Olt Slatina 11
    8.FC Olimpia Satu Mare 10
    9.Şoimii Pâncota 7
    10.FC Bihor Oradea 7
    11.FC Caransebeş 6



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img