More


    Eveniment de anvergură în acest week-end la Căuaş

    =

    box

    Unul dintre cluburile noi de pe harta sportului sătmărean, AS Olimpia Căuaş organizează un eveniment de marcă. Este vorba de gala de box “Cupa Ierului“, care adună vineri şi sâmbătă în comuna Căuaş peste 60 de pugilişti de la zece cluburi din ţară, majoritatea din Ardeal. Practic, nu greşim dacă spunem că acesta candidează la cel mai important eveniment sportiv din istoria comunei.

    Organizator principal este AS Olimpia Căuaş, în colaborare cu AJ Box Satu Mare, iar partenerii care s-au implicat pentru ca acest eveniment să iasă ca la carte şi fără de care acesta nu se putea realiza, sunt Primăria şi Consiliul Local Căuaş, Primăria Tăşnad, Lucian Raţ, Hotel Restaurant Melody, Ioan Vonica, Bonjour Caffe, CS Voinţa – Ioan Ghere, Hotel Restaurant Biamin Tăşnad şi Naturlact.

    Competiţia propriu-zisă se va desăşura pe durata a două zile, vineri de la ora 16.00, respectiv sâmbătă de la ora 10.30. Ringul va fi amplasat în Căminul Cultural din Căuaş, acesta fiind oferit de Ioan Ghere, preşedintele CS Voinţa şi un mare iubitor al boxului.

    De la preşedintele secţiei de box de la AS Olimpia Căuaş am aflat că, preşedintele FR de Box, fosul mare campion Leonard Doroftei s-ar putea să fie invitatul de marcă a Cupei Ierului. Prezenţa sa nu este 100%, dar va face tot posibilul să ajungă la Căuaş. Vă reamintim că Doroftei a fost prezent la Satu Mare la începutul lunii octombrie când a participat la inaugurarea noii săli Voinţa. Şi s-a simţit foarte bine pe meleaguri sătmărene, promiţând ca va mai veni la Satu Mare ori de câte ori va avea ocazia.
    D. Chiorean



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img