Sătmăreanul Florin Gardoş îşi găseşte cu greu locul în echipa lui Southampton, dar având în vedere forma în care se află fundaşii “Sfinţilor” alegerile lui Koeman sunt normale. Transferul lui Florin Gardoş la Southampton părea că este de bun augur pentru fostul stelist. Clubul britanic a vândut aproape toate vedetele echipei, iar o reformare a lotului îl putea avantaja pe fundaşul din Satu Mare. Doar că lucrurile nu au stat deloc aşa. Venit în timpul campionatului, Gardoş a avut nevoie de o perioadă în care să se pună la punct cu pregătirea fizică. În acest timp, “Sfinţii” i-au folosit în centrul defensivei pe Yoshida, Alderweireld şi Fonte. Din păcate pentru Gardoş, au făcut o treabă foarte bună, iar Koeman amână să îi dea şanse fotbalistului român. Dintre cei patru fundaşi centrali ai lui Southampton, Fonte a jucat toate cele 900 de minute, fiind urmat de Alderweireld, cu 540 de minute, Yoshida cu 315 minute şi Gardoş cu doar 56 de minute. Conform punctajului oferit de firma de monitorizare, Squawka, Fonte şi Alderweireld au cele mai bune punctaje, în timp ce Gardoş nu a apucat să puncteze în clasamentul aceleiaşi firme. În plus, motivul principal pentru care Ronald Koeman nu pare dispus să schimbe linia defensivă este că în cele zece etape disputate până acum, Southampton a încasat doar cinci goluri, având de departe cea mai bună apărare din Premier League. Următoarele cele mai bune apărări sunt cele ale lui Chelsea, Manchester City şi Swansea, care au primit zece goluri.