More


    Laso: “Gândul meu e doar la Olimpia!”

    =

    laso

    Considerat la un moment dat indispensabil pentru UTA, pe vremea când aceasta își propunea mai mult prin gura pseudo-finanțatorilor să promoveze în Liga 1, Maximiliano Laso a ajuns la Satu Mare. Suporterii Olimpiei l-au adoptat rapid, l-ar dori tor timpul pe teren, însă cel puțin fostul tehnician, Cosmin Bodea, nu a fost de acord cu acest lucru. Argentinianul a suferit mult pe banca de rezerve, unde îl mai uită din când în când și vechiul și noul antrenor al „galben-albaștrilor”, Tiberiu Csik. „Acum e mai bine pentru mine, simt că mi se dă mai multă încredere și șanse. Am o relație excelentă cu antrenorul, cu președintele, care e un om foarte bun și – bineînțeles – cu colegii. Aradul e primul oraș unde am locuit în România, dar acum apreciez ce am la Satu Mare din punct de vedere sportiv. Chiar avem echipă și condiții bune, o să urcăm în clasament”, spune „mijlocașul de buzunar”pentru sportarad.ro.

    Întrebat dacă nu are nostalgia momentelor frumoase petrecute în „alb-roșu”, sud-americanul e ferm: „A fost bine la UTA, am avut continuitate în evoluții și destule realizări, doar că am auzit că este un cu totul alt club care e în Liga a 3-a. Suporterii au fost minunați, doar că ei fac parte acum din trecutul meu. Astăzi gândul meu este doar la Olimpia Satu Mare”.

    Sâmbătă dimineața, Laso se va afla față în față cu foștii săi colegi din Calea Aurel Vlaicu, Siminic și Sălăjan în Pîncota – Olimpia. „Sunt fotbaliști buni și mi-au fost ca niște prieteni, însă sper să bată Olimpia. Dacă evoluăm ca și sâmbăta trecută, când am făcut egal cu Fortuna, putem câștiga!”, a adăugat talentatul fotbalist, despre care chiar Siminic, adversarul de sâmbătă al Olimpiei, spunea că are valoare de ligi superioare din România sau alte campionate externe.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img