More

    Toate cele trei opţiuni anunţate de Ponta sunt viabile pentru funcţia de premier

    ponta

    Este un lucru pozitiv că Victor Ponta are trei opţiuni puternice şi echilibrate pentru funcţia de premier. Iohannis vine în faţa românilor cu varianta Predoiu-premier, cel care a semnat ca ministru tăierile de pensii şi salarii.

    Călin Popescu Tăriceanu în funcţia de premier garantează: schimbarea până la capăt a regimului Băsescu, continuarea principiilor pe baza cărora USL-ul a fost construit, relaxare fiscală, creştere economică în paralel cu măsuri de consolidare socială, o politică social – liberală aşa cum a fost votată cu majoritate absolută în 2012 de majoritatea românilor. Tăriceanu a demonstrat că este un premier eficient cu principii solide şi experienţă, un premier care nu s-a supus lui Băsescu.

    Florin Georgescu în funcţia de premier garantează disciplină bugetară şi stabilitate pentru România. Dacă situaţia economică europeană şi mondială impune o disciplină bugetar-fiscală mai strictă, un tehnocrat cu o carieră impresionantă în politică economică şi fiscală este potrivit pentru funcţia de premier. Florin Georgescu este unul dintre cei mai mari specialişti în tot ceea ce înseamnă buget, finanţe şi bănci din România. Foarte mulţi români şi politicieni l-au dorit premier pe Georgescu când am fost în criză. În schimb, ne-am ales cu Boc care a tăiat pensii şi salarii.

    Contextul regional impune ca România să rămână un factor de stabilitate şi consecvenţă, un aliat ferm şi serios al NATO. George Maior este un lider care a demonstrat că poate conduce foarte eficient o instituţie vitală pentru asigurarea securităţii naţionale, gândiţi-vă ce poate face cu un întreg Guvern. George Maior este apreciat de întreaga clasă politică, este un om care a performat în toate funcţiile pe care le-a ocupat. Ocuparea funcţiei de premier de către George Maior garantează echilibru şi unanimitate în luarea deciziilor Guvernului. Semnalul pe care George Maior în funcţia de premier îl dă românilor este că România este o ţară sigură şi puternică, care poate oferi stabilitate şi prosperitate regională.

    Victor Ponta în funcţia de preşedinte împreună cu oricare din cele trei nume anuntate pentru funcţia de premier garantează că România intră într-o etapă de solidaritate naţională şi că depăşeşte total dezbinarea şi scandalul perpetuu pe care preşedintele Băsescu a continuat să-l împrăştie prin regimul său în ţară.
    Românii trebuie să conştientizeze faptul că varianta de premier propusă de Iohannis este Cătălin Predoiu, cel care a semnat din funcţia de ministru al Justiţiei în Guvernul Boc pentru tăierile de salarii şi pensii ale românilor.

    Iohannis este laş şi demonstrează acest lucru prin fuga de dezbateri

    Victor Ponta este singurul dintre cei doi care încearcă să facă aceste dezbateri posibile, astfel încât românii să aibă ocazia să îi vadă faţă în faţă pe cei doi candidaţi. Iohannis refuză dezbaterile prin formule savante, care trădează laşitate. Niciodată un candidat de locul II, până la Iohannis, nu a fugit de dezbateri. Iohannis o face pentru că este gol de conţinut, nu are proiect, nu vrea să răspundă la întrebările sensibile. Nici nu ne miră la o adică. Iohannis este un primar care fuge chiar şi de audienţele cu cetăţenii din Sibiu, audienţe pe care le-a anulat!

    Este, aşa cum a zis Cristian Tudor Popescu, un om care aşteaptă să fie ”cărat cu scaunul dintr-un loc în altul” de cei din PDL, de cei din PNL, de votanţi. Nu este un om care oferă ceva românilor, ci care speră să se vadă cât mai puţin că nu are, de fapt, nimic de oferit.

    Un astfel de om vrea să fie preşedintele României. Dacă fuge de o amarâtă de dezbatere tv, cum va putea să facă acest om faţă unor momente de presiune reală, când este nevoie de decizii, de iniţiativă, de fermitate şi curaj? Pentru că funcţia de preşedinte exact asta implică.

    Sustinerea lui Laszlo Tokes pentru Klaus Iohannis este o ruşine

    Tokes este singura voce politică din România care a anunţat că îl sprijină pe Iohannis. Îl somăm pe Klaus Iohannis să respingă mesajul de susţinere din partea extremistului Laszlo Tokes! Tăriceanu, Meleşcanu, Vadim şi Dan Diaconescu au anunţat că îl sprijină pe Victor Ponta.

    Cine este Laszlo Tokes? Este europarlamentarul român care a avut peste 140 de declaraţii în PE de atac la adresa României! Este un anti-român convins! Tokes nu vorbeşte în Parlamentul European decât despre autonomia teritorială, despre desprinderea unei părţi a României din ţara noastră, despre 1 decembrie – zi de doliu! Şi în mesajul de sprijin pentru Iohannis, Tokes a declarat că este convins că “domnul Klaus Iohannis, care este minoritar, va rezolva idealurile poporului secui din Transilvania!”. Este o ruşine pentru voturile pe care Iohannis le-a primit de la ardeleni faptul că Iohannis a declarat că este “bucuros” pentru votul şi susţinerea lui Tokes.

    Mesajul dat de Iohannis cu privire la “obligaţia” tuturor membrilor PPE din România să îl voteze ne arată existenţa unui pact secret între Băsescu şi Iohannis, ceea ce PSD a spus dintotdeauna. Reprezentantul PPE în România este Traian Băsescu – el participă la întâlnirile popularilor europeni. Faptul că Iohannis a scapat marţi o declaraţie şi a recunoscut existenţa unei astfel de înţelegeri ne arată mentalitatea acestuia, faptul că el se bazează pe voturile aduse cu forţa de oamenii lui Băsescu în tabăra lui.

    Tokes este omul lui Viktor Orban, cerându-i în urmă cu un an premierului Ungariei să ofere “protectorat” Transilvaniei. Tokes este omul care are o decizie din partea Consiliului de Onoare al Ordinului “Steaua României” de retragere a decoraţiei Steaua României.

    Ce ar face Iohannis, dacă ajunge preşedinte? Cel mai probabil va ignora aceasta solicitare, aşa cum o ignoră şi Basescu în prezent!

    Spre deosebire de Iohannis, care este susţinut doar de Tokes, pentru Victor Ponta şi-au anunţat public susţinerea Călin Popescu Tăriceanu (locul 3 în alegeri), Teodor Meleşcanu, Corneliu Vadim Tudor şi Dan Diaconescu. Este cât se poate de normală susţinerea anunţată de Vadim Tudor, în contextul în care aceasta a venit după ce Tokes a anunţat public că îl votează pe Iohannis!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE