More


    Victor Ponta a câştigat detaşat primul tur al prezidenţialelor

    =

    ponta2

    Profilul votanţilor lui Victor Ponta arată că acesta a primit voturi din partea tuturor categoriilor de electorat, inclusiv din partea tinerilor şi celor cu studii superioare. Victor Ponta se află peste ţinta pe care şi-a propus-o: 37,5% la europarlamentare, 40% acum. Victor Ponta a luat un scor peste partid, ceea ce demonstrează că se află pe un trend crescător. Scorul lui Victor Ponta este unul foarte bun – nu a mai fost de cel puţin 10 ani o diferenţă atât de mare de procente între primul clasat şi următorul.
    Iohannis se află sub ţinta propusă: şi-a propus mai întâi un scor de 35%, iar apoi, când şi-a dat seama că e prea mult, că nu poate să atingă acest scor şi se face de ruşine, a coborât ştacheta la 32-33%. Chiar şi aşa, a obţinut mai puţin. Eşec pentru Iohannis, care, de data asta nu a avut ghinion. Pur şi simplu este un candidat slab, care nu i-a convins pe români. Între Victor Ponta şi Klaus Iohannis este o diferenţă de 10 procente. Este cea mai mare diferenţă între primii doi clasaţi, din ultimele alegeri prezidenţiale.
    Au fost anulate multe stereotipuri în legătura cu profilul electoratului PSD: au votat mai mulţi tineri decât bătrâni, au votat mai mulţi din urban decât în rural, au votat mai mulţi cu studii superioare decât cu studii primare sau medii.
    Victor Ponta a câştigat alegerile în Bucureşti. Asta arată că Victor Ponta este perceput ca fiind preşedintele tuturor românilor. L-au votat toate categoriile sociale şi l-au votat români din toată ţara, din toate regiunile (votul este echilibrat pe regiuni). Cine continuă să răspândească ideea că pe Victor Ponta l-au votat doar pensionarii minte. Rezultatele arată foarte clar că Victor Ponta a primit voturi de la toate categoriile de electorat.
    Pentru prima dată, candidatul PSD obţine un scor bun în Diasporă – votul din Republica Moldova este un exemplu, unde Victor Ponta a obţinut un vot important. Semnalul primit din Republica Moldova este acela că şi fraţii noştri de peste Prut vor un preşedinte al României care să îi unească pe români.
    Pentru prima dată, candidatul PSD obţine un scor echilibrat în toată ţara, indiferent de regiunile istorice, ceea ce demonstrează că este un preşedinte dorit de toţi românii.

    Iohannis este un laş dacă nu se prezintă

    Victor Ponta a reluat invitaţia adresată către Klaus Iohannis, pentru participarea la 4 dezbateri televizate, la principalele 4 televiziuni de ştiri din România.
    Propunerile sunt extrem de clare:
    – luni, 10 noiembrie, la Romania TV – dezbatere pe teme de politică economică şi socială. Ora de începere: 20:00, durata 90 de minute;
    – marţi, 11 noiembrie, la Realitatea TV – dezbatere pe teme de politică externă şi siguranţă naţionala. Ora de începere: 20:00, durata 90 de minute;
    – miercuri, 12 noiembrie, la B1TV – dezbatere pe tema dezvoltării instituţiilor politice şi a statului de drept. Ora de începere: 20:00, durata 90 de minute;
    – joi, 13 noiembrie, la Antena 3 – dezbatere pe tema viziunii prezidenţiale de dezvoltare a României. Ora de începere: 20:00, durata 90 de minute.
    Televiziunile au fost deja contactate şi, până la acest moment, au confirmat toate interesul şi acceptul de a organiza aceste dezbateri, la aceste date şi cu această tematică.
    Singurul care trebuie să mai confirme este Klaus Iohannis. Candidatul ACL este un laş dacă nu se prezintă la aceste dezbateri. Românii nu îl cunosc pe Iohannis, iar dezbaterile sunt cea mai bună oportunitate pentru acest lucru. La dezbateri, poate Iohannis va da un răspuns şi tuturor întrebărilor care i-au fost adresate în aceste luni şi de care continuă să fugă (cele 6 sau 7 case, implicarea în traficul de copii, retrocedări suspecte în Sibiu, dosarul de incompatibilitate etc.)

    Băsescu i-a ciuruit pe români, Iohannis vrea să îi rupă 

    Băsescu a tăiat pensiile şi salariile românilor, Iohannis nu vrea să le crească. Luni, a avut loc o nouă demonstraţie a transformării lui Iohannis în Traian Băsescu. Iohannis a continuat cu mesajul de încurajare a războiului româno-român. Mesajul său privind faptul că ”i-ar fi rupt” în primul tur pe cei cu altă opţiune politică reprezintă o mostră de atitudine băsesciană. Băsescu îi ”ciuruia” pe aceiaşi români, Iohannis îi ”rupe”. Iohannis îşi asumă să fie un preşedinte care dezbină şi care se poartă cu ură faţă de cei care nu îl doresc. Exact ca Traian Băsescu. Iohannis anunţă încă cinci ani de război, de scandal, de dezbinare. România nu mai are nevoie de un astfel de preşedinte.
    Luni, Iohannis a reluat ideea că se opune măsurilor de creştere a veniturilor populaţiei şi de sprijinire a mediului de afaceri. Iohannis este garanţia că se va încerca blocarea acestor măsuri, dacă ajunge preşedinte. Iohannis este un pericol pentru pensionari, pentru salariaţi, pentru mediul de afaceri. După ce Băsescu le-a tăiat veniturile românilor, Iohannis se opune creşterii lor. Şi o face de o manieră agresivă, specifică PDL, care conduce de fapt ACL.
    Iohannis a preluat integral filozofia de guvernare a lui Băsescu, filozofie care a dus la căderea economiei şi la suferinţe sociale majore. Iohannis nu este de acord cu următoarele măsuri ale guvernului Ponta, măsuri pe care vrea să le anuleze:
    – creşterea pensiilor cu 5%, de la 1 ianuarie 2015;
    – readucerea CAS cu 5 puncte procentuale;
    – dublarea, de la 1 noiembrie, alocaţiei pentru 500.000 de copii din familii sărace (familii în care fiecare membru are sub 530 de lei net pe lună);
    – majorarea salariului minim pe economie la 1.000 de lei;
    – creşterea, de la 1 ianuarie 2015, a indemnizaţiei persoanelor cu handicap;
    – dublarea, de la 1 decembrie 2014 a alocaţiei de hrană zilnică pentru 60.000 de copii aflaţi în sistemul de protecţie specială;
    – dublarea, de la 1 ianuarie 2015, a alocaţiei de hrană zilnică pentru aproximativ 43.000 de persoane adulte cu dizabilităţi sau care se află în centrele de îngrijire.

    Iohannis, susţinere din partea extremiştilor maghiari

    Imediat după anunţarea rezultatelor finale ale turul 1 la alegerile prezidenţiale, europarlamentarul maghiar László Tőkés şi-a anunţat sprijinul pentru candidatul ACL, Klaus Iohannis, declarând că este sigur că va rezolva idealurile secuilor din Transilvania.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img